După măsurile de austeritate aplicate în educație, ministrul Educației, Daniel David, s-a arătat nemulțumit de modul în care funcționează sistemul și a transmis că își dorește schimbări majore în ceea ce privește acordarea burselor.
Ce se va întâmpla cu bursele tăiate
Oficialul a declarat, într-un interviu pentru Observator, că își propune să includă bursele elevilor și ale studenților în bugetul anului viitor și că a chemat la discuții reprezentanți ai elevilor, studenților, profesorilor și sindicatelor, pentru a găsi împreună soluții.
„Printre măsurile pe care le întoarcem, da, bursele pentru performanță și în zona studenților, burse le sunt importante. Mi-ar plăcea să putem începe să gândim în bugetul de anul viitor. Am și invitat și elevii, și studenții, și profesorii, și sindicatele să vedem cum construim pe această nemulțumire”, a declarat ministrul Educației.
Citește și: Două ore de meditații gratuite pentru elevii din România. Unde se vor desfășura orele suplimentare
Citește și: Data la care vor fi virate bursele elevilor. Ce trebuie să facă beneficiarii până pe 20 octombrie
Ministrul Educației a vorbit despre orarul în trei schimburi
În același context, ministrul Educației a spus că nu tolerează orarul în trei schimburi, practicat însă în unele școli din România, și a precizat că dorește să reglementeze oficial homeschooling-ul.
„Nu pot să recunosc. Ca ministrul nu pot spune decât că este ilegal să funcționeze o școală în trei schimburi. Dacă există această problemă trebuie să fie semnalată de către părinți sau de către cineva, către inspectorat și dacă inspectoratul nu reacționează către minister. Nu vreau să discut ceva ce este în afara legii ca să-i găsesc o justificare”, a mai sus Daniel David.
Daniel David i-a îndemnat pe părinții ai căror copii învață într-un astfel de sistem să depună sesizări la inspectorate, subliniind că situația este ilegală și trebuie raportată pentru a putea fi remediată.
„Vă rog să mi se facă o sesizare, adică către inspector prima dată și după aceea discutăm. Este ilegal să ai școală în trei schimburi.(...) Nu știam soluția inspectoratului, o să o verific și eu, dar încă o dată, prin lege, nu poți să ai școală în trei schimburi", a precizat ministrul, conform sursei citate anterior.