Mihai Leu, mesaj emoționant din spital, după operația de urgență: „Am reușit să merg mai departe”

Autor: Diana Ghita

Mihai Leu a transmis un mesaj de pe patul de spital

Sursa: Facebook Mihai Leu

Deși Mihai Leu se află în continuare internat în secția de Terapie Intensivă, evoluția este pozitivă, după cum chiar el a transmis printr-un mesaj public, publicat pe rețelele sociale.

Mihai Leu, una dintre figurile emblematice ale sportului românesc, a trecut din nou prin momente dificile. Sâmbătă, 26 aprilie, fostul campion mondial la box a fost transportat cu elicopterul la Institutul Clinic Fundeni din București, în urma unei hemoragii interne severe.

Ce mesaj a transmis Mihai Leu, de pe patul de spital

După ce a fost adus cu elicopterul SMURD la Spitalul Fundeni, medicii au decis să intervină chirurgical de urgență pentru a-i salva viața fostului sportiv. Situația medicală a lui Mihai Leu s-a stabilizat treptat, iar miercuri, 30 aprilie, acesta a fost detubat. 

„Vă mulțumesc din inimă! Am trecut din nou printr-o cumpănă, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, al medicilor și al gândurilor voastre bune, am reușit să merg mai departe.

Vă simt aproape, iar fiecare mesaj de încurajare mi-a dat putere. Chiar dacă acum sunt în continuare la Terapie Intensivă, sper ca în curând să mă pot muta în rezervă și să încep recuperarea, să mă întorc la curse cât mai rapid.

Sunt profund recunoscător echipei de la Spitalul Fundeni, conduse de domnul profesor Irinel Popescu. Aici lucrează niște oameni extraordinari, dedicați și cu suflet mare, cărora le datorez enorm. 

Mă bucur să știu că nu sunt singur în această luptă și am atât de mulți oameni alături de mine”, este mesajul postat vineri pe Facebook de Mihai Leu.

Citește și: Ce se întâmplă cu Mihai Leu în aceste momente. Prognosticul dat de medici

Citește și: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.”

Citește si: „Încă un medic a murit în gardă”. Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă, după moartea Ștefaniei Szabo: „Sindromul Karoshi ucide în tăcere. Oare câți trebuie să mai moară?”| EXCLUSIV

Cum se simțea Mihai Leu la finalul anului 2024

Starea de sănătate a fostului pilot de raliuri s-a complicat încă de la finalul anului 2024. Atunci, după cum chiar el a povestit, o procedură aparent simplă s-a transformat într-un coșmar medical.

„Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și că mi-ați transmis energia voastră pozitivă. Din păcate, în urmă cu o lună, într-un spital privat din București, la o banală înlocuire a unui stent la rinichi, am ajuns în situația în care șansele mele de supraviețuire erau aproape de

0.

Citește și: Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Mihai Leu! Medicii au făcut anunțul în urmă cu puțin timp: „Mihai a fost…”

Familia a cerut transferul de urgență la Institutul Clinic Fundeni, iar acum sunt bine datorită domnului profesor Irinel Popescu și al echipei sale. Cu ajutorul lor, sunt în viață acum și mă recuperez. O să vă țin la curent și sper să vă aduc numai vești bune. Al vostru, Mihai Leu”,  scria Mihai Leu, la acea vreme, pe rețelele sociale.

 


Ministrul Sănătății dorește să introducă gărzile plătite pentru rezidenți. Ce spune despre adăugarea acestora ca vechime în muncă: „Nu am cum”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat că legislația actuală nu permite recunoașterea gărzilor ca vechime suplimentară în muncă.