Un bărbat în vârstă de 42 de ani, aflat la volanul unei mașini furate, a pierdut controlul autovehiculului în timp ce era urmărit de polițiști. Urmărirea din București s-a încheiat cu un accident violent pe Bulevardul Gheorghe Șincai, în jurul orei 2 dimineața.
Cum s-au desfășurat evenimentele, înainte de producerea accidentului
Conform unor surse apropiate anchetei, citate de Știrile PRO TV, individul ar fi sustras autoturismul marca Mercedes de la o femeie pe care ar fi amenințat-o cu un cuțit.
Totul a început pe Calea Victoriei, acolo unde, după ce femeia a fost dată jos din mașina de lux, iar individul s-a urcat la volan și a demarat în trombă. Acesta nu ar fi fost singur, ci și-a luat un prieten în drum. Mai apoi cei doi s-au plimbat împreună prin centrul Capitalei, până când cineva a alertat poliția.
Fugarul a scăpat nevătămat, după accidentul din Capitală
La un moment dat, fugarul a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar pe marginea drumului. Impactul a fost suficient de puternic încât a proiectat vehiculul staționat la o distanță de aproximativ zece metri. Mașina lovită s-a răsturnat și a rămas cu roțile în sus.
Martorii au fost treziți de zgomotul violent al coliziunii.
Bărbatul a abandonat autoturismul și a încercat să scape pe jos, însă forțele de ordine l-au identificat câteva ore mai târziu și l-au condus la audieri. Deși accidentul s-a produs cu violență, nu au fost înregistrate victime, iar autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea exactă a tuturor împrejurărilor.