Nicolae Guță a mărturisit, în cadrul interviului-maraton, despre părțile mai puțin bune ale meseriei sale. De multe ori a fost o victimă colaterală într-un conflict, iar o dată a povestit că a fost la un pas de a-și pierde viața.
Nicolae Guță, la un pas să-și piardă viața, chiar în timpul unei cântări
În urmă cu ceva timp, Nicolae Guță a fost la un pas să-și piardă viața, în timpul unei cântări. Acesta a amintit cât de riscantă este meseria sa și sacrificiile pe care trebuie să le facă pentru a nu sfârși tragic.
„Este foarte periculos să fii lăutar, pentru că ai de-a face cu omul beat. Sunt mulți care, la beție, își pierd mințile și devin altcineva. Câte sticle în cap mi-am luat. Lumea nu știe că mi-a zburat glonțul pe lângă ureche. Este o meserie în care chiar poți să-ți pierzi viața și eu chiar am fost în situația respectivă,” spunea acesta la momentul respectiv.
În 2014, la o nuntă în Timișoara, Nicolae Guță a fost dezbrăcat, urcat pe masă și pus să cânte cu tricoul în jurul capului.
Ce face Nicolae Guță pentru a scăpa de conflicte
Pentru a nu adânci și mai mult un conflict, Nicolae Guță stă cu capul aplecat și nu mai ține cont de statutul său. În astfel de situații, spune acesta, nimic nu mai ajută.
Manelistul a spus că nu doar o dată, ci de mai multe ori a fost în pericol, în timp ce cânta: nu neapărat ca victimă directă, ci mai multe ca victimă colaterală.„De multe ori. N-avea nimeni nimic cu mine, dar poți să pici victimă colaterală. N-are nimeni nimic cu tine, dar poți să ai nenorocul să nu mai poți să fugi. Da, au fost unele petreceri unde pur și simplu a ieșit război. Oricine ai fi.. sunt situații când nu te mai ajută nici numele, nici prestația, nimic. Asta e valabil pentru mine, eu nu caut să dau directive.
Oricine ai fi tu, poți să sari în sus ca mingea, până te răzbuni tu.. n-ai cum să te răzbuni ca lăutar. Ciocul mic, capul jos, pune mâna pe microfon, cântă și dacă ești cu Dumnezeu în gând.. Nu știu dacă a fost una sau două situații când să-mi iau bătaie.. Dar când am fost cu capul în jos, toate au trecut cu bine”, a declarat Nicolae Guță în cadrul emisiunii.