„Mi-a amorțit tot corpul, am căzut din picioare”. Cum a aflat Andreea Mantea că este înșelată

Author: Andreea Buinoschi

„Mi-a amorțit tot corpul, am căzut din picioare”. Cum a aflat Andreea Mantea că este înșelată

Sursa: Captură video

Andreea Mantea este singură de ceva timp, iar lecții importante din punct de vedere sentimental a învățat într-un mod nu tocmai plăcut.

Andreea Mantea a venit în emisiunea „Fiță cu Adiță”, difuzată pe

canalul de YouTube theXclusive, unde a vorbit, printre altele, și despre momentul în care a aflat că este înșelată.

Cum a aflat Andreea Mantea că este înșelată

Andreea Mantea a fost extrem de discretă în ceea ce privește relația ei de cuplu, motiv pentru care foarte multe lucruri nu se știu. Cu toate acestea, acum, prezentatoarea și-a deschis sufletul și a oferit câteva

detalii despre momentul în care a aflat că este înșelată.

„Am și auzit, am și văzut, am văzut și în mesaje. Doar am auzit, asta a fost cel mai dur, asta, pe mine, m-a îngenuncheat. Plăcerea simțită (n.r. ce a auzit). Noi râdem și glumim acum, că am trecut peste ele.

Eu nu mai auzeam, nu mai vedeam, mi-a amorțit tot

corpul, am căzut din picioare, îmi curgeau lacrimile fără să îmi dau seama, nu mai aveam aer, am luat-o pe alte... Au trecut. Să plâng după așa ceva?”, a mărturisit prezentatoarea.

David este prioritatea numărul unu a Andreei Mantea

Deoarece este o mamă singură, Andreea Mantea trebuie să se dedice fiului ei, în permanență. Așadar, cel puțin pentru moment, Andreea Mantea nu se poate gândi la o

relație.

Citește și: Gheboasa a recunoscut cât de anevoios a fost drumul spre succes. Acesta a ajuns dintr-un depozit pe scenele din țară

Citește și: Dinu Maxer rupe tăcerea, după divorț: „Am tot sperat că ne vom împăca”. Deea a plecat de acasă acum 4 săptămâni

„În acest moment, copilul meu, eu fiind o mamă singură, copilul meu are nevoie de mine, de două ori. Și are nevoie de mine maxim, pentru că se dezvoltă și are nevoie de mine să fiu și stâlp, să fiu și iubire, să fiu și căldură, să fiu și o palmă atunci când e nevoie, să fiu de toate și să trec așa, de la una la alta, de la una la alta.

Pe asta vreau să mă concentrez acum, pentru că el este singurul bărbat care are voie să mă rănească, ca să zic așa. El este singurul care are voie. În rest, nu am de ce să stau să accept din partea nimănui nimic.

Este (n.r. un «mini Mantea »). Chiar zilele trecute vorbeam și mă gândeam «Doamne, dar mă copiază? El, totuși, nu m-a văzut făcând asta, deci de ce face asta? », că nu înțelegeam.

Citește și: Cătălin Zmărăndescu a fost la doar un pas de a-și lua viața. Fostul luptător de K1 a vorbit despre cele întâmplate, în emisiunea „Fiță cu Adiță”

Bianca, ieșire nervoasă fără precedent în Casa iubirii! Concurenta a lansat un atac aprig asupra lui Robert! Iată de la ce anume a plecat cearta celor doi și ce replici acide și-au spus! „Lui Robert nu-i convine nicio fată de aici”

Eu, când merg la film, sunt genul de om care râde când nu râde nimeni. El nu a fost cu mine la filme de oameni mari, deci nu știe cum reacționez eu când mă uit la un film... este identic.

Da, are, are (n.r. sensibilitatea ei). Cred că am arătat doar lucrurile astea mai sensibile ale lui și lumea, cumva, îl vede alfel. Cred că ar fi trebuit să arăt și nenorociri”, a mai povestit Andreea Mantea.

 


Un nou episod al serialului turcesc „ Prețul Fericirii” este difuzat la Kanal D miercuri, 29 martie 2023, începând cu ora 20:00. Îl poți urmări și online, live pe kanald.ro.