Metoda-minune prin care tratezi ejacularea precoce fără pastile și aproape fără bani în mai puțin de 30 de minute

Ai probleme acolo jos? Cu siguranță vei fi încântat să afli că există soluții naturale, ieftine și rapide care să te scape de ele. Citește mai departe și află cum să tratezi ejacularea precoce la bărbați în mod cât mai natural.

Sunt o groază de teorii care vehiculează pe net despre ejacularea precoce. Majoritatea se referă la cauze de natură psihologică. Asta nu înseamnă că trebuie să mergi la psiholog, ci că ai anumite temeri sau gânduri care îți reduc controlul asupra mușchilor pelvieni (cei care determină ejacularea).

Pe de altă parte, gândește-te că ejacularea precoce este ceva ce s-a transmis din generație în generație. Nu a fost mereu așa confortabil să faci sex. N-am avut mereu la dispoziție dormitoare. Acum câteva mii de ani, oamenii care terminau mai repede aveau garanția că își plantau sămânța. De ce mai repede? De teama de a nu fi prinși... de animale sălbatice, fenomene meteo sau oameni din alte triburi.

Apoi, în tinerețe, recunoaște: de câte ori nu te-ai masturbat pe repede-nainte, de teamă să nu fii prins?

Așadar, ejacularea precoce, mai ales când te satisfaci singur, e normală; însă, atunci când vine vorba de a-ți satisface partenera, acolo apare buba: bărbații-s uneori așa stresați că trebuie să o satisfacă și pe ea, încât, inconștient, nu își mai pot controla ejacularea.

Alte cauze ale ejaculării precoce pot fi: stresul cotidian, încordarea mușchilor pelvieni, teama de a o da îm bară, obișnuința cu masturbarea, expunerea frecventă la pornografie, gândurile pe care le ai în timpul actului sexual...

Îți sună cunoscut? Hai să vedem în continuare cum scapi de asta.

Cum scapi de ejacularea precoce rapid și fără stres

Și sexul e un sport. Așadar, ca în orice sport în care vrei să faci performanță, trebuie să te antrenezi prin exerciții. Iar ca să faci asta bine, ai nevoie de teoria corectă.

Iată câteva tehnici care te ajută să-ți controlezi ejacularea în timpul actului sexual:

  • - Folosește-ți mâinile. Atinge zonele non-sexuale ale partenerei și nu îți strânge degetele ca un pumn.
  • - Ține-ți respirația timp de 10 secunde când simți că se apropie momentul ejaculării.
  • - Relaxează-ți mușchii pelvieni prin respirația din diafragmă. Eliberează-te de tensiunea de „acolo jos”.
  • - Alungă-ți gândurile de la sex, în timp ce faci sex. Gândește-te la ceva non-sexual – dar nici la ceva ce să-ți alunge cu totul cheful. De exemplu la știri mondene sau la fotbal.
  • - Reglează-ți respirația adâncă și concentrează-ți senzațiile de plăcere și în celelalte părți ale corpului, nu doar în penis. Astfel, presiunea se va răspândi în corpul tău uniform și îți vei putea întârzia ejacularea.
  • - Fă o scurtă pauză când simți că se apropie momentul ejaculării. Schimbă poziția cu partenera sau pur și simplu așteaptă puțin, fără să te mai miști. Reia actul cu mișcări ușoare și rotește-ți șoldurile, ca să schimbi modul prin care se pune presiune asupra penisului. Respiră ușor în acest timp și relaxează-te. Ai să vezi că mai poți continua câteva minute fără probleme.

Ia cu tine acum doar aceste tehnici și pune-le în practică la următoarele tale acte sexuale.

Nu te costă nimic, însă e posibil să nu simți efectele din prima. La unele persoane poate dura chiar câteva săptămâni.

Dacă ai pus deja toate astea în aplicare și tot nu au avut efect, nu e totul pierdut. Îți poți trata ejacularea precoce fără medic și fără medicamente, însă ai nevoie de un afrodisiac natural care să-și pună în aplicare magia.

Tratarea ejaculării precoce fără medicamente, cu bani puțini

Stai liniștit, nu ești în situația de a vizita un medic. Poate că ai nevoie de un simplu leac de moment pentru ejaculare prematură, care să-ți pună din nou pe picioare viața sexuală.

Există multe suplimente alimentare pe net, bazate pe plante, multe dintre ele sub formă de pastile. De câteva sigur ai auzit deja.

E normal să citești păreri și să cauți un tratament pentru ejaculare precoce 100% natural și cu efect imediat. Dar oare există așa ceva?

Noi îți recomandăm uPotent, un produs relativ nou pe piață, care s-a vândut în peste 2000 de bucăți în primele 3 luni de la lansare. Este vorba de o pastă sub formă de pliculețe sau la borcan, care se consumă pe cale orală, cu 20 de minute înainte de actul sexual. Se ia fără apă și are gust de miere. E bazat strict pe plante afrodisiace, într-o combinație super eficientă și care nu are efecte adverse asupra ta.

Este un stimulent al cărui efect se încheie în 12 ore. Bărbații care terminau în 2-3 minute, după ce au consumat uPotent au reușit să reziste între 14 și 32 de minute. În partide repetate!

Cât despre investiția ta? Mai puțin de 100 lei.

Acum ai toate motivele să-ți crești performanțele sexuale. Pune în practică exercițiile de mai sus, consumă produsul recomandat și, dacă tot nu funcționează, atunci consultă un medic. Însă, crede-ne, nu va fi cazul să apelezi la tratarea ejaculării precoce cu medicamente dacă urmezi toate sfaturile din acest articol.

La cât mai multe partide reușite!

 

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Cookies