Concurenții din emisiunea „Casa Iubirii” au celebrat Ziua Națională a României într-un cadru festiv. Atât fetele, cât și băieții, au purtat port popular românesc în ziua în care s-au împlinit 107 ani de la Marea Unire. În ediția de luni, 1 decembrie 2025, a emisiunii „Casa Iubirii”, concurentele au pregătit un moment special pentru telespectatori, dar și pentru băieți.
Concurentele „Casa Iubirii” au pregătit un moment special pentru telespectatori
Luni, 1 decembrie 2025, concurenții „ Casa Iubirii ” au apărut în fața telespectatorilor în port popular, celebrând 107 ani de la Marea Unire. Ziua Națională a României a fost sărbătorită cu mare fast în platou. Cadrul de sărbătoare a fost completat perfect de prezentatoarea Andreea Mantea, care li s-a alăturat concurenților și a purtat haine tradiționale românești.
La finalul ediției de luni, 1 decembrie 2025, a emisiunii „Casa Iubirii”, Andreea Mantea a dorit să le transmită tuturor românilor un mesaj plin de însemnătate în această mare zi de sărbătoare.
Andreea Mantea: Încă o dată, la mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!
Pentru a se sărbători cum se cuvine Ziua Națională a României, concurentele emisiunii „Casa Iubirii” au pregătit un moment special pentru telespectatori, dar și pentru băieții din cealaltă casă. Andreea Mantea a fost cea care a anunțat surpriza de proporții.
Andreea Mantea: Fetele de aici, din Casa Iubirii, au pregătit un moment extrem, extrem de frumos pentru dumneavoastră, dar, bineînțeles, și pentru voi, dragilor!
Încălțate în opinci tradiționale romanești sau pantofi cu toc și îmbrăcate în port tradițional românesc, concurentele emisiunii „Casa Iubirii” s-au ridicat de pe canapea pentru a pregăti marea surpriză. Concurentele au pregătit mai multe dansuri tradiționale pentru telespectatori. Din casa băieților, concurenții le-au privit cu mult drag, aplaudând cu patos momentul pregătit cu multă trudă de fete.
Castingul emisiunii „Casa Iubirii” continuă până la data de 5 decembrie 2025, în București, la sediul Kanal D. Fetele și băieții din pretutindeni sunt așteptați pentru a se înscrie la sezonul 5 al emisiunii „Casa Iubirii”, în cadrul căreia să-și găsească sufletul pereche.