De Ziua Națională a României, la bordul unui avion Tarom cu destinația România, un jandarm român a ales să aducă un omagiu țării într-un mod cu totul special, interpretând imnul național la vioară, în timp ce aeronava zbura la peste 10.000 de metri altitudine.
Cum a decurs momentul muzical oferit de jandarmul român
Anunțul despre reprezentația jandarmului a fost făcut de echipajul de cabină, care i-a pregătit astfel pe pasageri pentru surpriza muzicală.
Îmbrăcat în uniforma militară, tânărul a cântat imnul României în mijlocul aeronavei, momentul fiind filmat de cei aflați la bord. La final, publicul l-a răsplătit cu aplauze, impresionat de gestul său. Artistul le-a adresat apoi și câteva cuvinte: „Vă mulțumesc că mi-ați acordat atenția dumneavoastră. Purtați România la înălțime pe orice meridian”, un mesaj primit cu entuziasm de călători.
Gestul nu a trecut neobservat nici de instituția pe care artistul o reprezintă. Jandarmeria a transmis, la rândul ei, un mesaj de apreciere: „ Mulțumim Companiei Tarom pentru sprijinul acordat! Mulțumim întregului personal, dar și călătorilor pentru un zbor cu totul diferit! La mulți ani, România!”.
Ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani la bordul unui avion, de Ziua Națională
Un eveniment similar a avut loc și acum doi ani, când Corul Madrigal, care se afla în turneu în Statele Unite ale Americii, a interpretat „Deșteaptă-te, române” la bordul aeronavei, la o altitudine de circa 10.000 de metri.
Respectivul moment muzical a avut loc chiar de Ziua Națională a României, pe data de 1 Decembrie 2023.