Nidia Moculescu este fiica Marianei și a lui Horia Moculescu. Între cei doi este o diferență de vârstă de 31 de ani, iar căsnicia lor a ajuns la final, după 11 ani, în urma serioaselor neînțelegeri care apăruseră. Nidia, fiica lor, a rămas cu traume din cauza abuzurilor la care a fost supusă și la care a asistat, motiv pentru care, a apelat la ajutorul unui psiholog.
Nidia Moculescu s-a mutat cu Horia Moculescu de la 14 ani
Până când aceasta a împlinit șapte ani, părinții ei au locuit împreună. La vârsta de 14 ani, Nidia Moculescu a decis să locuiască împreună cu tatăl ei, Horia Moculescu, pentru a scăpa de certurile și de bătăile de care avea parte în mod frecvent. În cadrul emisiunii „În Oglindă”, difuzată pe canalul de YouTube theXclusive, Nidia Moculescu a vorbit despre copilăria grea de care a avut parte din cauza comportamentului violent al mamei sale.
Citește și: Horia Moculescu, conectat la aparatul de oxigen! Viciul care l-a dus pe mâinile medicilor
„Mă certam îngrozitor cu mama, și mi-am luat bagajele, și am plecat (...)”. Primii șapte ani din viața ei, cât a locuit cu ambii părinți, nu au reprezentat o perioadă deloc frumoasă și a descris-o ca fiind una „morbidă”. „Vedeam colegii mei fericiți, vedeam părinții luându-i de la școală, erau fericiți. Mergeam, fiind copil, la petrecere în pijama și părinții lor erau așa de fericiți și se iubeau, iar eu mi-aș fi dorit foarte mult lucrul ăsta, dar nu era niciodată așa. Ajungeam acasă, era dezastru”.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Nidia Moculescu a fost copleșită de atmosfera de acasă
Din cauza situației tensionate de acasă, Nidiei îi era frică să intre în apartamentul în care locuia. Pe lângă certurile care ajunseseră să fie la ordinea zilei, mama Nidiei o bătea atât de mult, încât rememorează acele momente amănunțit. „Mâncam multe bătăi, foarte multe, extrem de multe, mult prea multe. Era o stare continuă de nervi, știai că o să se întâmple ceva rău, oarecum, pândeai răul.
După mai multe ședințe la psiholog și după ce a trecut totul prin filtrul minții, cu o doză mare de maturitate, Nidia Moculescu este de părere că tot acest comportament al mamei sale a fost cauzat de vârsta fragedă la care a rămas însărcinată. „Acum, gândindu-mă, a chiar a fost foarte tânără când m-a născut, a avut 22 de ani. N-a știut să gestioneze nervii și cred că și i-a vărsat pe mine. Când mâncam bătăi, nu era acasă (n.r. tatăl ei). Nu, ca să nu se certe (n.r. dacă îi spunea că mama ei o bate)”.
„Gelozie, neajunsuri, devenise ură, nu mai era o simplă ceartă. Am văzut, eu mă ascundeam în baie și vedeam farfurii sărind, am văzut niște lucruri foarte nasoale și le-am și trăit”, a mai spus aceasta despre motivele care au dus la divorțul părinților săi.