Informația care îi salvează pe șoferi de amendă. Cum află Poliția Română dacă ai sau nu poliță RCA

,
verificare rca politia romana

Cei care circulă fără RCA pot fi opriți în trafic și amendați de Poliția Română

[Sursa foto: instagram politia_rutiera24]

Șoferii care nu au poliță RCA ar putea fi descoperiți mult mai rapid de către Poliția Română prin intermediul unei aplicații. Cum funcționează aceasta și ce pot face șoferii pentru a scăpa de amendă?


In articol:

Poliția Română și-a propus să dezvolte un sistem prin care să verifice mult mai rapid dacă o mașină are sau nu asigurare obligatorie de răspundere civilă auto RCA.

Anunțul a fost făcut de președintele Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR), acesta dând detalii despre aplicația care îi poate depista rapid pe șoferii care circulă pe străzile din România fără RCA.

Aplicația prin care Poliția Română verifică dacă ai sau nu poliță RCA 

În prezent, Poliția Română testează o aplicație prin care poate afla doar în câteva secunde dacă o mașină are sau nu poliță RCA. Mai exact, aplicația fotografiază numărul de înmatriculare al mașinilor, ulterior îl verifică în baza de date AIDA și arată dacă mașina are o poliță RCA încheiată. Autoritățile au precizat că, în prezent, aplicația nu poate verifica dacă asigurarea este făcută pe seria de șasiu, dar că acest lucru s-ar putea rezolva în perioada imediat următoare. Pe baza informațiilor obținute cu ajutorul acestei aplicații, polițiștii îi pot opri în trafic pe șoferi pentru a vedea dacă aceștia au sau nu poliță RCA, iar în cazul în care nu au încheiat o astfel de poliță, conducătorii auto vor fi amendați.

Aplicația pentru verificarea poliței RCA nu este disponibilă și în format video, însă se dorește îmbunătățirea acesteia și chiar interconectarea acesteia cu sistemele radar.

Aplicația va fi disponibilă doar pentru Poliție, iar autoritățile estimează că aceasta ar putea fi folosită chiar din acest an, la momentul actual fiind doar testată de polițiști.

„Aplicația a fost deja testată din perspectiva fotografierii numărului de înmatriculare. În câteva fracțiuni de secundă aplicația interoghează baza de date AIDA și întoarce răspunsul dacă mașina este  asigurată sau nu. Apoi polițistul poate lua decizia să oprească mașina și să verifice dacă într-adevăr are sau nu asigurare, pentru că se pot întâmpla cazuri în care mașina are asigurare, dar e făcută pe seria de șasiu- e în vederea înmatriculării- și atunci numărul de înmatriculare nu figurează, ci figurează șasiul. Se va rezolva în timp și acest aspect. Se lucrează în prezent și la capacitatea de a filma a aplicației. În momentul de față aplicația permite căutarea doar după fotografie. Acum se lucrează la testarea unei variante video, adică în timp ce polițistul circulă cu mașina și filmează, aplicația vede numărul și semnalează dacă e asigurată sau nu.  Aplicația va fi pusă pe aparate speciale, securizate ale Poliției, deci nu va fi la liber pentru toată lumea. Vom încerca să ducem aplicația mai departe, poate reușim să o integrăm cu camerele de CNAIR, să interconectăm cu sistemele radar.  Partea de fotografie funcționează și a și fost testată de câteva misiuni ale unor echipaje de Poliție în țară. La partea video încă se lucrează. Anul acesta estimăm că se va da drumul la aplicație. ”,  a precizat Mădălin Roșu, președintele BAAR, potrivit hotnews.ro.

aplicatie verificare rca politia romana

Cu ajutorul unei aplicații, polițiștii pot afla imediat dacă o mașină are sau nu poliță RCA

[Sursa foto: instagram politia_rutiera24]

Citeste si: Aplicația prin care polițiștii află pe loc dacă o mașină nu are RCA. Șoferii riscă amenzi de până la 2000 de lei

Ce amenzi riscă cei care circulă fără RCA? 

În România, legea îi obligă pe șoferi să aibă încheiată o poliță RCA indiferent dacă circulă zilnic cu mașina sau doar în anumite intervale de timp. Cei care nu au o poliță RCA sau au una care a expirat pot primi amenzi cuprinse între 1,000 și 2,000 de lei și le poate fi reținut certificatul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului.

În cazul în care o mașină nu mai este folosită, șoferul are obligația de a suspenda contractul RCA, de a depune plăcuțele de înmatriculare la autoritatea care le-a eliberat și de a imobiliza vehiculul într-un spațiu privat. În cazul în care nu îndeplinește aceste lucruri, șoferul poate fi amendat.

Citeste si: Mai multe amenzi începând din 26 mai, pentru români. Care sunt persoanele vizate

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

ANAF anunță amenzi usturătoare din 25 mai! Românii sunt datori 2 miliarde de lei la stat

BOR se delimitează de deputatul suspectat de sex cu minori: Aurel Bălășoiu a fost exclus din adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului

Regina NU a murit la ora anunțată de Palatul Buckingham! De ce nu s-a anunțat decesul la timp

Codul Rutier s-ar putea schimba din nou! Fără pedepse pentru șoferii agresivi și dovadă de circulație pentru cei care circulă cu viteze mari!

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies