La aproape două săptămâni de la deflagrația din Rahova, un motan a ajuns din nou în sânul familiei sale. Emoția revederii a fost presărată cu lacrimi, dar unele de fericire.
Citește și: O nouă alertă de gaze în București! Autoritățile au evacuat un centru comercial din Sectorul 5
Momentul în care motanul Thomas se reunește cu familia, după mai bine de o săptămână de la deflagrația din Rahova
Deflagrația din Rahova, produsă pe 17 octombrie, a dus la trei pierderi omenești, dar și la lipsa unui acoperiș deasupra capului pentru multe dintre familiile afectate. Și mai trist este faptul că și în acest moment, în bloc sunt captive numeroase animale, care nu au putut fi salvate. Operațiunea continuă, iar salvatorii speră ca toate necuvântătoarele să se întoarcă tefere și nevătămate în brațele familiei lor.
Thomas este unul dintre motanii care a fost salvat, cu Ajutorul Asociației TNR Capturare Sterilizare Eliberare. Motanul s-a reunit cu familia sa, care nu și-a putut stăpâni lacrimile.
„Thomas a fost recuperat din blocul afectat de deflagrație din sectorul 5 București
Mulțumim domnului Lupescu din cadrul Biroului Criminalistică pentru susținere în acest demers.
Emoția revederii dintre Tomas și familia sa este sursa de energie de care avem nevoie ca să putem continua.
Mai sunt câteva suflete de salvat de acolo, nu ne dăm bătuți. Așteptăm cu nerăbdare să asistam la astfel de momente și în cazul celorlalte pisicuțe aflate în zona afectată,” au scris reprezentații Asociației TNR Capturare Sterilizare Eliberare pe pagina de Facebook.
Stăpâna lui Thomas a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la salvarea motanului.
„Thomas a ajuns înapoi la noi. Milioane de mulțumiri Asociatia TNR Capturare Sterilizare Eliberare, poliției, pompierilor, jandarmilor, primăriei capitalei și tuturor celor care au dus la salvarea lui. Iar pentru că Asociația are nevoie de susținere pentru a continua să facă fapte bune, vă rog să le donați orice sumă, oricât de mică, poate salva un suflețel”, a scris stăpâna lui Thomas pe pagina de Facebook.