Nona îl cheamă pe Patrick în casa fetelor: „Hai vino la noi un pic!”. Acesta vine, cei doi se sărută pe obraz, iar Patrick o salută: „Ciao, dragă!”, doar că unele fete nu sunt mulțumite de comportamentul lui Patrick.
Comportamentul lui Patrick a stârnit unele controverse
După două săptămâni, publicul și-a ales favoritul săptămânii, iar acesta este Patrick.
Mihaela este nemulțumită de faptul că Patrick nu le-a salutat. „Putea să salute, totuși, nu? Cei șapte ani de acasă”, îi spunea aceasta Biei, ambele aflate în grădină.
Mihaela este de părere că Patrick a reacționat așa, deoarece, primind premiul pentru favoritul săptămânii, crede că este mai presus decât ceilalți: „Acum, Patrick, e foarte sigur pe el, el e cel mai votat și din astea, știi? De aia, cumva, noi suntem aici zero”.
Între timp, fetele și Patrick discută în casă despre Mihaela, moment în care Patrick admite că nu a plăcut-o niciodată din punct de vedere al aspectului.
Bianca: „E mai mult problema caracterul ei sau aspectul ei? Dar fii sincer!”,
Patrick: „Eu o dau sincer și asta este, să mă înjure după, dacă o vrea. Nu am plăcut-o niciodată, aspectual vorbind”,
Bianca: „Deci e în ambele părți. E și caracterul care te deranjează, e și fizicul”. În acest timp, în grădină, Mihaela spune că Patrick o provoacă destul de des.
Nona își spune părerea despre Nona
După ce Andreea Mantea intră în casă, concurenții încep să dezbată anumite lucruri. „Tu insulți fete, le faci sechele pe creier tu. Ești destul de matură”, îi spune Nona Mihaelei. Mihaela, în schimb, se arată deranjată de faptul că Nona i s-a adresat cu „tu”.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Reguli noi pentru 2025 cu privire la pensionarea anticipată. Femeile care pot ieși la pensie mai devreme
Mihaela: „Nu mă lua cu tu”,
Bianca: „Dumneavoastră trebuie să-i spui”,
Patrick: „ Dumneavoastră, că ești bătrânică, te rog frumos”.
Mihaela nu mai vrea să discute nimic cu Patrick: „Nu mai vreau să vorbesc nimic cu tine. Ești foarte nesimțit și fals”.
Urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Casa Iubirii”, mâine, 30 ianuarie, de la ora 10:00 și de la ora 16:30, doar pe Kanal D.