Renumita actriță Nazan Kesal are 53 de ani și aproape trei decenii de experiență pe platourile de filmare, în care a reușit să fascineze publicul din Turcia și de peste hotare cu talentul desăvârșit și frumusețea ei răpitoare. Anii însă au zburat rapid și se observă și pe chipul indragitei actrițe Nazan Kesal, care încă încearcă să își mențină o siluetă armonioasă și un aspect plăcut în ciuda vârstei sale.
Cum arată Sevda din serialul Mă numesc Zuleyha, fără machiaj
Nazan Kesal a venit pe lume în anul 1969, în Manisa, acolo unde a crescut și a apoi a studiat școală primară și liceul, iar la vârsta majoratului, această a decis să meargă în Izmir pentru a studia Facultatea de Actorie în cadrul Universității Izmir Dokuz Eylul, pe care a absolvit-o cu succes, în anul 1991.
În anul 1992 Nazan a decis să se mute în Istanbul pentru a beneficia de mai multe oportunități pentru cariera ei în actorie. Nazan a început să joace pe scena Teatrului de Stat din Istanbul, acolo unde de altfel a și fost mai târziu remarcată și selectată să joace în seriale și filme de excepție.
Dincolo de carieră ei de succes în domeniul actoriei, Nazan Kesal este și o femeie fericită și împlinită alături de familia ei. Soție și mamă devotată, Nazan își adoră soțul și băiețelul și încearcă să le dedice cât mai mult timp liber, în ciuda tuturor proiectelor sale. Renumită actrița este căsătorită din anul 2005 cu Ercan Kesal (62 de ani), un actor de mare succes și au împreună un băiat, în vârstă de 16 ani, care reprezintă centrul universului lor.
Nazan Kesal este una dintre actrițele care nu a apelat la intervenții estetice la nivelul fetei până acum și încearcă pe cât posibil să își mențină încă frumusețea naturală, chiar dacă trecere timpului a lăsat multe amprente asupra să. Cu toate acestea Nazan nu s-a sfiit niciodată să publice imagini în care apare fără pic de machiaj pe față.
Citeste si: In aceasta seara, de la ora 20:00, in serialul Ma numesc Zuleyha, Ayla nu renunta la Demir