Irinel Columbeanu a enumerat, în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, factorii care au dus la afacerile neprofitabile derulate de către acesta și, implicit, unele dintre motivele care l-au adus în pragul falimentului și pierderea unei averi colosale.
“Banii poate că au fost mai puțini, poate că au fost mai mulți. Nu știu cum procedați să faceți asemenea evaluări, probabil va luați după alți colegi din presă, dar va previn că s-ar putea să greșiți în ceea ce privește sumele. Eu zic că dacă este 100, 150 sau 200 sau orice altă cifra de ordinul milioanelor, este oricum mult. Banii se pot pierde foarte ușor. (…) Probabil că pierderile la care va referiți și pe care doriți să le lămuresc, se referă la cele de ordin financiar, din afacaeri(…) Practic, deciziile au fost greșite în alegerea locului de desfășurare al afacerii, care ar fi putut fi oriunde în lume, mai puțîn prielnică această desfășurare a afacerii, domeniul era foarte nou, iar climatul ce înconjura această afacere
Omul de afaceri a dezvăluit și care erau cheltuielile lunare administrative, în ceea ce privește faimoasa reședința de la Izvorani, domeniul pierdut recent de Irinel Columbeanu, din cauza datoriilor.
“Cred că între 5000 și 10.000 de euro pe luna, depinzând de anotimp, aproximația este foarte mare”, a spus aseară Irinel Columbeanu.
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Șirul dezvăluirilor omului de afaceri a continuat aseară, la “40 de întrebări cu Denise Rifai” și cu un subiect sensibil. Irinel Columbeanu a vorbit despre problemele financiare din ultima perioada, oferind un răspuns evaziv la întrebarea “Câți bani mai aveți astăzi?”, adresata de moderatorul emisiunii.
“Câți este nevoie! De câți este nevoie că să trăiesc liniștit, fără problemele de dinainte, care s-au dus și ele odată cu banii. Iar disponibilitatea mea de a face bani urmă să se dovedească(...) Nu știți problemele pe care le induce faptul de a avea mulți bani, că trebuie să îi păzești, să îi întrețîi, să îi înmulțești. Sunt foarte mari aceste probleme, sunt devoratoare și de timp și de bună dispoziție ”, a spus Irinel Columbeanu.