Ce se întâmplă cu pacienții COVID internați la ATI. Cum influențează valul șase al pandemiei starea de sănătate a acestora

,
pacienți-covid-terapie-intensivă

Ce se întâmplă cu pacienții COVID internați la ATI

[Sursa foto: Istock]

Dr. Florin Roșu spune ce se întâmplă cu pacienții COVID internați la ATI. Valul șase a adus schimbări importante în ceea ce privește modul în care virusul afectează persoanele.

Dr. Florin Roșu, manager al Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, spune ce se întâmplă cu pacienții COVID internați la ATI.

Conform acestuia, persoanele care ajung să fie internate la ATI au activitatea cardiovasculară afectată.

Ce se întâmplă cu pacienții COVID internați la ATI?

Dr. Florin Roșu susține că valul șase al pandemiei este mult mai puțin agresiv decât cele anterioare, lucru ce poate fi observat cu ușurință în secțiile de Terapie Intensivă.

„Chiar vedem o schimbare importantă a profilului pacientului COVID admis în aceste secţii. Cei mai mulţi dintre ei sunt pacienţi cu vârste peste 75 de ani, sunt pacienţi cu necesar de oxigen de 10 până la 15 litri şi care cu suportul de oxigen ajung la saturaţii de peste 94%.

Afectarea pulmonară este necuantificată, minimă spre medie, cu leziuni pulmonare minore sau chiar fără acestea. Astfel de pacienţi au nevoie de monitorizare şi îngrijire în regim de terapie intensivă din cauza comorbidităţilor de care suferă şi care sunt decompensate de patologia COVID", susține medicul.

Citeste si: Ce este gripa tomatelor și cum se manifestă. Copiii sub cinci ani sunt afectați

pacienți-covid-terapie-intensivă

Ce se întâmplă cu pacienții COVID internați la ATI

[Sursa foto: Istock]

Conform agerpres.ro, relatează digi24.ro, în ultimele două luni, 29 de pacienți au fost tratați în regim de terapie intensivă și doar opt pacienți sunt internați în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă.

Motivele internării la terapie intensivă sunt diferite

Printre schimbările aduse odată cu venirea valului șase se regăsește și motivul care îi face pe pacienți să ajungă la ATI. De data aceasta, pacienții care ajung la Terapie Intensivă sunt cei care se confruntă cu o descompunere cardiacă.

„Dacă în valul precedent motivul principal de admisie în terapie intensivă era decompensarea pulmonară, în acest val ne confruntăm cu decompensarea cardiacă. Dat fiind faptul că marea majoritate a pacienţilor sunt în vârstă, aceştia prezintă comorbidităţi precum hipertensiune, fibrilaţii atriale, infarcte vechi, diabet, obezitate şi disfuncţii renale”, a mai spus Florin Roșu.

În altă ordine de idei, Alexandru Rafila susține că doza patru de vaccin poate fi utilă, dar doar dacă noul vaccin va fi adaptat și noilor tulpini care apar.

Mai mult decât atât, ministrul Sănătății a mai adăugat, la Antena 3, faptul că persoanele care vor să facă dozele trei și patru ar trebui să se imunizeze cu noul ser care, cel mai probabil, va ajunge în această toamnă.

Citeste si: Un stat a aprobat, pentru prima dată, vaccinul eficient împotriva COVID-19 și Omicron! Un pas în față spre vindecare

Alexandru Rafila susține că vaccinul de care dispunem în prezent nu împiedică virusul din a se transmite și trebuie găsite noi modalități prin care acesta să fie combătut. De asemenea, luna octombrie este preconizată ca fiind cea în care noul ser va fi disponibil.

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Monica Pop, un nou semnal de alarmă despre Covid: "Este singurul virus pe care îl știu eu și face asta în corp"

Se strică prietenia? China refuză Rusiei recunoașterea documentelor de asigurare a navelor și a încărcăturii

Monica Pop, un nou semnal de alarmă despre Covid: "Este singurul virus pe care îl știu eu și face asta în corp"

Revoltător! Alexandru Rafila recunoaște că pacienții sunt puși în pericol de bacteriile din spitalele românești

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies