Elena Merișoreanu se confruntă cu probleme de sănătate! Cântăreața de muzică populară urmează să se opereze

Author: Lavinia Medrea

Elena Merișoreanu, una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică populară de la noi, urmează să se opereze. Artista are probleme de sănătate destul de serioase.

Elena Merişoreanu urmează să fie supusă unei operații, deoarece are probleme cu un picior și necesită îngrijiri medicale. Pentru moment, din fericire, artista va merge la evenimentele pe care le are în agendă, urmând să fie operată în luna octombrie, potrivit România TV.

Elena Merişoreanu urmează să fie operată

Elena Merișoreanu trebuie neapărat să fie prezentă la un eveniment important în Ardeal, care a fost mutat în septembrie, atunci când a anunțat că se va opera în octombrie.

Din păcate, interpreta de muzică populară nu poate lipsi. 

„Căldurile acestea mari m-au făcut să cam renunț la evenimente, pentru că le aveam și departe și este foarte cald. Mă duc și eu când sunt mai aproape, m-am mai dus prin Ardeal că acolo nu pot să-i refuz.

Aștept acum să merg la un eveniment foarte grandios pe care îl face unul dintre cei mai bogați ciobani din Europa și din cauza asta nici nu m-am operat.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citeste si: Elena Merișoreanu, operată de urgență! Artista se confruntă cu probleme grave de sănătate

I-am spus că mă operez în Octombrie, a pus sărbătoarea la sfârșitul lui septembrie așa că trebuie să mă duc.

Elena Merișoreanu își onorează cu drag evenimentele

Elena Merișoreanu a povestit, de asemenea, că îi place să le ofere oamenilor fericire prin prestațiile ei muzicale oriunde se duce la spectacole.

„Mă duc pentru că sunt niște locuri atât de frumoase acolo(…) Lumea știe să își organizeze timpul ca să aibă un strop de fericire în momentele când merg la o asemenea manifestație îmi place enorm de mult. Vine lume sinceră, spectacole de dimineața până seara, sunt turiști mulți, e tare frumos! Evenimente am, mă duc mai rar.

Citeste si: Cu ce probleme de sănătate se confruntă Elena Merisoreanu după infecția cu COVID-19. Cântăreața a suferit și două operații complicate

Dacă nu aș avea probleme cu piciorul nu aș avea de ce să mă plâng. Mi-au ieșit analizele atât de bine, că îmi spune doctorul că parcă aș fi la 40 de ani. I-am zis să mai punem acolo ceva și se fac 75”, a povestit Elena Merișoreanu, pentru WOWbiz.