Cărți de psihologie care-ți ”vorbesc” despre psihicul uman și suferințe, pe înțelesul tău

Author: Madalina Maftei

Apetitul românilor pentru psihologie și dezvoltare personală este în creștere în prezent, iar accesul la cele mai recente apariții editoriale favorizează acest trend. În plus, validarea informațiilor de experiența îndelungată a autorilor în domeniul psihologiei oferă acestor cărți de psihologie un statut aparte. Este ca și cum ți-ai lua psihologul personal acasă și, ori de câte ori ai nevoie, mergi la el, indiferent că ai sau nu programată ședința de terapie!

Gabor Maté, Daniel Goleman sau Gáspár György sunt doar trei dintre cei mai renumiți autori ale căror carti de psihologie le vei regăsi atât pe rafturile specialiștilor în domeniu, cât și pe cele ale pasionaților de aflare a modului în care funcționează psihicul uman, în relație cu emoțiile și evenimentele trăite.

Dacă și tu îți dorești să afli mai multe despre modul în care traumele și suferința îți influențează viața - atât din punct de vedere personal, profesional, cât și relațional - descoperă un top 3 cărți care să te ajute să îți identifici mai bine suferințele și să le conștientizezi efectele asupra sănătății tale psihice și fizice!

1. Mitul normalității. Trauma, boala și vindecarea într-o cultură toxică, de Gabor Maté – este cea mai recentă carte a celebrului psihoterapeut, care atrage atenția asupra faptului că predominanta

înțelegere a ”normalității” este una falsă. Maté susține că acest lucru este cauzat de faptul că neglijăm cu totul rolul pe care atât traumele și stresul, precum și presiunile vieții moderne îl exercită asupra corpului și minții noastre, în detrimentul stării noastre de sănătate. Autorul subliniază punctele comune care apar între bolile indivizilor și declinul coeziunii sociale, oferindu-ne una dintre cele mai actuale cărți de psihologie și un adevărat ghid pentru sănătate și vindecare plin de compasiune;

2. Copilul interior: fă pace cu trecutul și vindecă-ți copilăria, de Moussa Nabati – este una dintre acele cărți de psihologie care te va ajuta să îți conștientizezi propriul copil interior. Autoarea susține că fiecare purtăm în noi un eu infantil – copilul care ne ghidează pașii la maturitate. În cazul în care ai avut o copilărie fericită și te-ai simțit în siguranță, atunci acest copil interior poate fi un adevărat înger păzitor. În schimb, în cazul în care ai avut o copilărie dificilă, în care ai fost maltratat sau ai asistat la suferința părinților, atunci copilul din tine poate fi un obstacol în calea fericirii. Plastic vorbind, acesta poate fi călăul fericirii tale!;

3. Rana de abandon, de Jean – Charles Bouchoux – este un volum care te va purta mult pe cărările trecutului și care-ți va ”gâdila”, cel puțin, traumele copilăriei. Autorul acestui volum ne atrage atenția că eșecurile ne vor guverna atât timp cât permitem altora să-și proiecteze asupra noastră angoasele și depresiile personale, până într-acolo încât să nu mai știm cine suntem. Jean – Charles Bouchoux este psihanalist specializat în lucrul cu perverșii narcisici și cu victimele acestora. Volumul semnat de acesta este una dintre acele cărți de psihologie care te va ajuta să îți

vindeci rana de abandon și care te va ajuta să înveți să nu te mai lași manipulat și să devii un adult care nu se mai teme să fie autonom și liber.

 

Fiecare carte care tratează subiectul psihicului uman și modalitățile de coping își aduce aportul incontestabil la o mai bună cunoaștere de sine și la dezvoltarea unor strategii adaptative bune.

 


Ezgi Mola, actrița care dă viață personajului Safiye în serialul “Vinovați de iubire” s-a căsătorit cu alesul inimii sale anul trecut! Iată imagini de senzație de la fericitul eveniment!