Andrei s-a numărat printre primii concurenți ai sezonului 4 Casa iubirii. Încă de la primele sale apariții, tânărul a fost plăcut de public, dar și de fetele din cadrul show-ului, care și-au dorit să îl cunoască. Chiar dacă s-a apropiat de mai multe fete din casă, în cele din urmă, Andrei s-a îndrăgostit iremediabil de Alexandrina, care a intrat în emisiunea în luna iunie și l-a cucerit cu frumusețea și gingășia ei.
Andrei, apariție de senzație în mediul online, la scurtă vreme după plecarea Alexandrinei
Deși are doar 30 de ani, Andrei și-a dorit foarte mult să se înscrie la Casa iubirii pentru a-și căuta jumătatea. Tânărul este originar din Iași, dar s-a mutat încă din perioada adolescenței cu familia lui în Italia, unde lucrează ca antrenor de box și fitness, la una dintre cele mai prestigioase săli de sport din Torino.
La scurtă vreme de la intrarea în Casa iubirii acesta a îndrăgit-o mult pe Veronica, însă în ciuda tatonărilor și a insistențelor sale, Andrei a fost respins de atitudinea rece afișată de concurentă. La un moment dat, Andrei s-a îndrăgostit iremediabil de Alexandrina, o tânără care și-a făcut apariția în Casa iubirii în luna iunie și care l-a cucerit cu farmecul și frumusețea ei încă de la prima vedere.
Relația lor a evoluat frumos și au ajuns rapid să formeze un cuplu. De curând, Alexandrina a fost descalificată deoarece a încălcat regulamentul emisiunii, după ce au apărut anumite imagini compromițătoare în spațiul public. După plecarea partenerei sale, Andrei s-a văzut nevoit să se refugieze din nou în sportul pe care îl practică încă din adolescență. Chipeșul concurent a fost surprins în timp ce îl antrena pe Filip în sala de box.Andrei a suferit cumplit după plecarea Alexandrinei din Casa iubirii
Andrei și Alexandrina s-au cunoscut în luna iunie când tânăra a intrat în emisiune pentru a-și căuta jumătatea. Aceasta a declarat încă de la început că îl admira pe Adrei și își dorește enorm să îl cunoască mai bine. Treptat cei doi concurenți s-au apropiat și au constatat că se potrivesc și că au multe puncte comune și au decis să formeze un cuplu. Însă fericirea lor a fost umbrită la scurtă vreme de faptul că Alexandrina a încălcat regulamentul emisiunii și a fost descalificată. Plecarea partenerei sale i-a adus multă suferință concurentului.
„Cu plecarea ta ai luat și o parte din mine, dar știu că sunt puternic și am încredere că și tu vei fi la fel. Îți promit că voi proteja mereu ceea ce avem; nu voi lăsa pe nimeni să vorbească urât despre ține sau despre noi și voi evita orice lucru care ne-ar putea răni. Aceasta este doar o nouă încercare pentru noi, chiar dacă am trecut prin atâtea de când suntem împreună. E doar un „la revedere”, nu un sfârșit. Curând vom fi din nou împreună, cu zâmbetul pe buze, plini de iubire, gânduri bune și planuri frumoase de viitor. Totul se întâmplă cu un motiv, iar după această experiență sunt convins că vom fi și mai puternici decât suntem deja. Te iubesc și abia aștept să ne începem viața împreună!”, a scris Andrei pe pagină lui de Instagram.