La șase ani de la divorț, Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp vor apărea din nou împreună în fața publicului, însă atenția nu a fost atrasă doar de revederea lor muzicală, ci și de transformarea radicală a artistei.
Carmen de la Sălciua și-a schimbat look-ul
Cunoscută pentru eleganța sa și fidelitatea față de stilul clasic, Carmen a ales de această dată o schimbare neașteptată, s-a afișat blondă, cu un look inspirat de stilul păpușii Barbie. Apariția sa a stârnit reacții imediate în rândul urmăritorilor, mulți considerând că schimbarea o prinde perfect.
Citește și: Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua s-au împăcat la 6 ani de la divorț. Cei doi vor urca pe scenă împreună
Chiar dacă look-ul a fost doar temporar, artista purtând o perucă, Carmen a declarat că s-a simțit excelent în această nouă ipostază și că a adorat efectul. Artista le-a promis fanilor că va apela mai des la astfel de peruci, astfel încât să vină mereu cu ceva nou în fața publicului său.
„Mă simt ca o păpușă”, a scris artista, în secțiunea Instastory.
Prezența pe aceeași scenă cu Culiță Sterp vine după o lungă perioadă în care drumurile lor profesionale și personale s-au separat. Atât Carmen, cât și Culiță, și-au refăcut viețile, însă asta nu-i împiedică să dea dovadă de profesionalism atunci când vine vorba de cariera muzicală și de fani.