O școală s-a prăbușit peste elevi, în timpul rugăciunii, în Indonezia. Un copil de 13 ani a murit și alți zeci sunt prinși între dărâmături

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 30 sep 2025, 11:18

Școala s-a prăbușit peste elevi, în timpul rugăciunii

Sursa: Profimedia

O tragedie cutremurătoare a lovit Indonezia luni, 29 septembrie. Un copil de 13 ani a murit și alți zeci sunt prinși sub dărămături după ce o școală s-a prăbușit peste aceștia.

Școala s-a prăbușit peste elevi în timpul rugăciunii. Salvatorii încearcă și acum, din răsputeri, să găsească supraviețuitori printre dărămături. Din păcate, un copil de 13 ani și-a pierdut viața, scrie The Guardian.  

Citește și: Un tânăr de 18 ani din Pitești a fost ucis chiar de mașina de ridesharing chemată să-l ia. Cum s-a produs tragedia

Un copil de 13 ani a murit după ce o școală s-a prăbușit în Indonezia

Tragedia a avut loc luni, 29 septembrie, în orașul Sidoarjo din provincia Java de Est, Indonezia. O clădire a unui internat islamic s-a prăbușit brusc, în interior aflându-se peste 100 de elevi care participau la rugăciunea de după-amiază.

Din nefericire, un copil de 13 ani și-a pierdut viața, iar alți 65 sunt dispăruți.

Salvatorii luptă contra cronometru pentru a îi găsi teferi, iar familiile acestora așteaptă cu sufletul la gură vești despre copiii lor. 

„Doamne, fiul meu este încă îngropat, Doamne, te rog, ajută-mă!”, strigă o mamă disperată să își găsească fiul în viață.

Potrivit The Guardian, structura clădirii a cedat brusc și s-a prăbușit peste elevi, aceştia fiind îngropaţi sub beton și moloz.

Citește și: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.”

Citește si: „Încă un medic a murit în gardă”. Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă, după moartea Ștefaniei Szabo: „Sindromul Karoshi ucide în tăcere. Oare câți trebuie să mai moară?”| EXCLUSIV

Deoarece salvatorii cred că folosirea utilajelor grele ar putea provoca prăbușiri suplimentare, au decis să lucreze cu echipamente manuale, aparate de respirat și truse de descarcerare.

„Le-am furnizat oxigen și apă celor care erau încă prinși sub dărâmături și i-am ținut în viață în timp ce ne străduiam să-i scoatem”, a declarat Nanang Sigit, liderul echipei de salvare.

Clădirea nu dispunea de autorizațiile necesare

Peste 100 de băieți se aflau în interiorul clădirii a Internatului Islamic Al-Khoziny atunci când aceasta s-a prăbușit. 

Citește și: Cine sunt tinerele de 21 și 24 de ani care au murit în incendiul de la hotelul din Prahova. Au venit în România pentru un trai mai bun, dar au sfârșit tragic

Investigațiile preliminare arată că tragedia s-a produs în timp ce muncitorii turnau beton pentru un nou etaj. Școala a fost modificată pentru a adăuga două niveluri, deși nu dispunea de autorizațiile necesare, a declarat unul dintre administratorii internatului, Abdus Salam Mujib.