Când pică Soborul Maicii Domnului. Ce semnificație are sărbătoarea

Author: Bianca Vidoi
Actualizat: 08 dec 2022, 14:03

Când pică Soborul Maicii Domnului

Sursa: PixaBay

Soborul Maicii Domnului se sărbătorește în a doua zi de Crăciun, la data de 26 decembrie.

Anul acesta, Soborul Maicii Domnului pică într-o zi de luni, 26 decembrie, iar sărbătoarea este trecută în calendarul creștin ortodox cu cruce roșie.

Citește și: Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Spiridon

Când pică Soborul Maicii Domnului

Soborul Maicii Domnului este o sărbătoare ce îi adună pe credincioși pentru a o cinsti pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu și pentru a le reaminti că aceasta trebuie preaslăvită.

Această celebrare are loc în fiecare an, la data de 26 decembrie, în cea de- a doua zi de Crăciun. Soborul Maicii Domnului pică anul acesta într-o zi de luni, ce este trecută în calendarul creștin ortodox alături de o cruce roșie, având o importanță foarte mare a slujbei.

În această zi sfântă este pomenit și Sfântul Nicodim de la Tismana, ce s-a născut în satul Prilep și făcea parte din neam de aromani. Inteligența și apropierea sa de tainele creștine l-au făcut cu adevărat unic, de la o vârstă fragedă. Sfântul Nicodim de la Tismana a fugit de acasă și a petrecut trei ani pe Sfântul Munte, loc în care s-a remarcat prin înțelepciune și credința de care dădea dovadă.

După ce acesta a fost alungat de pe munte, sfântul alături de câțiva mucenici au construit Mănăstirea Tismana.

Citește și: Horoscop chinezesc vineri, 9 decembrie 2022: Zodiile care primesc tot ce își doresc. Ziua Maimuței de Foc aduce un val imens de inspirație și motivație

Ce semnificația are sărbătoarea

Soborul Maicii Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria și se presupune că datează încă din secolul al V-lea.

Semnificația cuvântului ,,sobor” este reprezentată de o adunare de oameni, iar din punct de vedere liturgic, acest cuvânt exprimă chemarea spre slujba sfântului ce este pomenit în ziua respectivă.

Biserica a dorit ca la data de 26 decembrie a fiecărui an, să fie pomenită Maica Domnului, alături de soborul celor ce o cinstesc pe aceasta. Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria.

Rugăciune către Maica Domnului

,, O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.

Citește și: Zile libere de Bobotează și de Sf. Ioan Botezătorul. Românii ar putea primi încă două zile libere în plus, în timp ce alte țări deja au zi liberă data de 7 ianuarie

Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Ce acatist se citește în Postul Crăciunului

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Citește și: De ce se ține post negru în Ajun de Crăciun. Zi de post aspru pentru credincioși pe 24 decembrie

 Surse: wowbiz.ro, basilica.ro, doxologia.ro

 


Cristina și Radu au parte de primele tensiuni, în Casa iubirii! Ce anume a supărat-o pe tânăra concurentă! Iată ce decizie au luat cei doi în privința relației lor! „M-a deranjat în camera roșie un gest pe care l-ai făcut!”

Primele momente tensionate pentru Cristina și Radu! Tânăra a mărturisit ce anume a deranjat-o la comportamentul partenerului ei. Iată ce se va întâmpla cu idila lor în Casa iubirii!

Cookies