Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Spiridon

Author: Bianca Vidoi

Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Spiridon

Sursa: unsplash

Sfântul Spiridon se sărbătorește de către credincioși la data de 12 decembrie.

La data de 12 decembrie, Biserica îl cinstește pe Sfântul Spiridon sau sfântul care își părăsește racla.

Citește și: Calendar creștin ortodox decembrie 2022. Ce sărbători importante sunt în decembrie și în ce zi se ține post aspru pentru iertarea păcatelor

Cine a fost Sfântul Spiridon

Sfântul Ierarh Spiridon s-a născut în cetatea Aschia, Cipru, în jurul anului 270. Numele acestui sfânt vine de la cuvântul grecesc "spiris", care înseamnă "coșuleț împletit", ca urmare a ceea ce purta el pe cap.

Înainte ca acesta să devină episcop, Sfântul Spiridon a fost căsătorit, iar din acest mariaj a avut o fiică, Irina, iar preocupația ce le aducea mâncarea pe masa era păscutul oilor.

După ce a rămas văduv, încă de la o vârstă fragedă, Sfântul Spiridon a continuat să o crească pe Irina singur, dar peste ceva timp, cea mica va trece și ea la cele veșnice, așa că rămâne singur, cu multă iubire de oferit.

Așa a început chemarea sa pentru biserică și credință. Acesta a fost ales episcop și a început să aibă grijă de oamenii ce aveau nevoie, să ofere bunătate și speranță tuturor sufletelor.

Se spune că Sfântul Spiridon își părăsește racla pentru a ajuta oamenii ce se îi spun rugăciunea cu multă credință și dragoste. Având un suflet milostiv, acesta merge în toată lumea pentru a alina sufletele celor ce suferă.

Citește și: Postul Crăciunului 2022. Cât durează, în ce zile au credincioșii dezlegare la pește și ce nu e bine să facă în această perioadă

Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Spiridon

Rugăciunea către Sfântul Spiridon poate fi rostită de fiecare dată când viața ni se pare nedreaptă, iar aceasta ne va auzi și ne va ajuta să trecem peste aceste momente neplăcute. Sfântul Spiridon este alături de noi în cele mai importante momente din viața noastră, dacă spunem această rugăciune puternică.

„Apărătorului credinței să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare. Toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm. Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Vrednicule păstor al Bisericii, Sfinte Ierarh Spiridon, deşi nu avem nici vrednicie şi nici pricepere pentru a ne ruga ţie cu potrivite cuvinte. Totuşi venim la tine, sfinte, şi mărturisindu-ne multele păcate săvârşite, ne rugăm ţie cu smerenie.

Întinde mâna ta cea dreaptă, cu care de-a lungul vieţii ai săvârşit atâtea minuni, şi binecuvântează-ne pe noi toţi, cei care venim la tine cu credinţă! Nădejde a celor care şi-au pierdut nădejdea, mângâiere a celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre cele împovărate de multe ispite şi, cu obişnuita ta bunătate şi iubire de oameni, roagă-te către Ziditorul tuturor să ne dăruiască vindecare de feluritele boli ale sufletului.

Sfinte Spiridon, roagă-te pentru noi!

Calendar ortodox 12 decembrie 2020: Sfantul Spiridon al Trimitundei, mare facator de minuni! Rugaciunea grabnic ajutatoare ce trebuie rostita astazi!

Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor credincioşi. Dăruieşte-ne, sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare. Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor! Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător! Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârșește minuni! Bucură-te, că încălțările tale slujesc drept dovadă. Amin!”.

Citește și: Pe ce dată sunt următoarele două mari sărbători în calendarul ortodox 2022: Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul

Sursa: condoleante.ro, a1.ro

 


Nona pare interesată de un date cu Ionuț: „Da, mi-aș dori!”. Concurenta urmează să decidă ce va face în această privință

Nona este interesată de Patrick, dar, atunci când a intrat în „Casa Iubirii”, era îndreptată spre Ionuț. Acum, aceasta are șansa de a avea un date cu Ionuț și mâine, 2 februarie, urmează să decidă dacă va accepta sau nu.

Cookies