Corina a intrat în pași de dans în „Casa Iubirii”, în ediția de sâmbătă, 8 noiembrie 2025. Aceasta și-a dorit ca prima ei interacțiune să fie cu Dorobanțu, băiat care se află în topul ei. Interacțiunea dintre cei doi nu a fost văzută cu ochi buni de Naomi, concurenta cu care Dorobanțu se află într-o cunoaștere.
Corina este noua concurentă din Casa iubirii
Corina, noua concurentă a emisiunii „Casa Iubirii”, în vârstă de 35 de ani, a dorit să facă ceva special pentru Dorobanțu, tânărul care i-a atras atenția, așa că i-a dansat, sub privirile atente ale lui Naomi. Dansul senzual al Corinei a fost apreciat de concurentul „Casa Iubirii”, aplaudând-o la final pentru tot efortul pe care l-a depus pentru el.
Din casă, Naomi a primit atentă o parte din interacțiunea celor doi, moment în care întreaga ei stare de spirit s-a schimbat.
Lia: Chiar dacă nu o să mai fiți voi împreună, da măcar să discutați. E foarte importantă discuția aia.
Naomi: N-avem ce. Omul n-a putut să mă aleagă pe mine nici în trecut, nici acum, nu simte, aia e și gata!
În urma dansului, Dorobanțu și Corina au continuat să discute în grădină, astfel încât să se poată cunoaște mai bine. Dorobanțu a aflat de la Corina că este dansatoare, atât la evenimente private, cât și la club, dar și că este din Constanța. În continuare, concurentul și-a dorit să afle motivul pentru care Corina și-a dorit să participe la „Casa Iubirii”. Noua concurentă i-a mărturisit că a visat că i-a dansat lui Cillian Murphy, dorind astfel să-l asemene pe Dorobanțu cu celebrul actor.
După mai multe discuții în care au aprofundat ceea ce caută amândoi la persoana de lângă ei, Corina i-a mărturisit lui Dorobanțu că are deja un top al băieților din casă, printre care se numără și el.
Corina: Am un top 2, că deocamdată nu știu să zic. Oricum trebuie să cunoști persoana. E ca și cum ai ieși la prima întâlnire acum, eu pot să fiu sigură 100% sau să-i arăt persoanei că eu sunt dispusă...Păi nu știi. Nu? Asta e așa, ca primă impresie, da.
Dorobanțu: Sunt în top 2.
Corina: Norocul tău că ai semănat cu actorul ăla.
Dorobanțu: Norocul meu? Ori noroc ori ghinion, depinde.
Corina: Dacă ai avea și caracterul lui puternic, mamă, ar fi...
Dorobanțu: Eu sunt mai sensibil așa de fel.
Corina s-a deschis în fața lui Dorobanțu, dezvăluind că a avut două relații, fiecare de patru ani. Aceasta a menționat și că a locuit cu foștii ei parteneri.