Burse de până la 1.000 de lei pentru elevi și profesori. Cum pot fi obținute

Autor: Diana Bostan

Burse între 400 și 1000 de lei pentru elevi.

Sursa: Pixabay

Consiliul Județean Ilfov și Inspectoratul Școlar Județean oferă burse elevilor și profesorilor cu rezultate remarcabile la olimpiade.

Măsura vine într-un moment tensionat, în care Guvernul e acuzat că reduce sprijinul financiar pentru performanță școlară.

Citește și: Până la ce dată vor putea fi utilizate voucherele educaționale 2024-2025: Anunțul Ministerului Educației

Burse între 400 și 1000 de lei pentru elevi, premii de 500 de lei pentru profesori

Potrivit autorităților din Ilfov, elevii care au obținut premii la etapele naționale și internaționale ale olimpiadelor vor primi burse între 500 și 1000 de lei.

În cazul competițiilor școlare, sumele acordate variază între 400 și 800 de lei. De asemenea, fiecare profesor coordonator va fi recompensat cu 500 de lei, notează Buletin de București.

Citește și: Noi burse pentru studenții din România. Universitățile le pot acorda bani din fonduri proprii, chiar și studenților la taxă

Citește și: Mama și sora tinerei adolescentei care a pierit în urma aruncării sale alături de iubit, în fața unui TIR, au făcut primele declarații! Ce se află, de fapt, în spatele poveștii celor doi îndrăgostiți?

Citește si: El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Giorgianei

Inițiativa autorităților locale are rolul de a stimula performanța și de a arăta aprecierea față de eforturile cadrelor didactice, într-un context în care finanțarea educației este subiect de dezbatere națională.

Elevii și studenții protestează față de tăierea burselor

În ultimele săptămâni, mii de elevi și studenți au protestat în marile orașe, inclusiv în Capitală, față de intenția Guvernului de a reduce fondurile alocate burselor.

Manifestațiile, organizate de ANOSR, Consiliul Național al Elevilor și Consiliul Tineretului din România, au culminat cu un marș în Piața Universității până la sediul Guvernului.

Potrivit sursei menționate anterior, protestatarii acuză autoritățile că tratează educația drept o cheltuială, nu o investiție. Unul dintre mesajele afișate pe pancarte a devenit viral: „Nu din burse strângi averi, stimați politicieni!”.

Citește și: Cuantumul burselor pentru elevi rămâne neschimbat în anul școlar 2025-2026: Ministerul Educației va pune în dezbatere noua metodologie de acordare a burselor

În acest context, Ministerul Educației a lansat în consultare publică un proiect de hotărâre pentru aprobarea noii metodologii de acordare a burselor. Dacă va fi adoptat, documentul va intra în vigoare începând cu 1 septembrie 2025.