După explozia puternică produsă vineri dimineață într-un bloc din cartierul Rahova, autoritățile au anunțat că imobilul avariat nu mai poate fi salvat.
Citește și: VIDEO Momentul exploziei din București, surprins pe camerele de supraveghere ale unui magazin din apropiere
Blocul distrus în explozia din Rahova va fi demolat
Premierul Ilie Bolojan a confirmat că, potrivit primelor evaluări, clădirea va trebui demolată, iar locatarii vor fi relocați temporar, notează știrileprotv.ro.
„Din păcate, am avut în această dimineață această tragedie și îmi exprim compasiunea pentru familiile celor decedați, pentru cei răniți, pentru toți locuitorii acelui bloc, pentru că le-a fost, practic, dată peste cap viața de această explozie”, a declarat premierul, într-o intervenție la Radio România Actualități.
Explozia s-a soldat cu trei victime decedate și mai mulți răniți, doi dintre aceștia aflându-se în stare gravă.
Citește și: Blocul distrus de explozia din Rahova va fi demolat! Anunțul făcut de Ilie Bolojan
„Înțeleg că sunt trei decedați și sunt încă doi într-o stare destul de gravă. Iar doi, din păcate, sunt cu arsuri destul de serioase și mi-a comunicat ministrul Sănătății că s-a convenit să fie transferați în străinătate. Celelalte cazuri sunt într-o stare stabilă, dar, din păcate, această tragedie a generat acest număr de victime și afectarea structurii de rezistență a blocului.”
Citește si: Scene SFÂȘIETOARE la înmormântarea Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni
Inspectoratul de Stat în Construcții a transmis, în urma unei evaluări preliminare, că structura clădirii este grav afectată. În acest context, autoritățile centrale și locale colaborează pentru a găsi soluții rapide pentru persoanele afectate. Ilie Bolojan a precizat:
„Din primele estimări ale Inspectoratului de Stat în Construcții, foarte probabil, acest bloc nu va mai putea fi reabilitat și va trebui demolat. A m ţinut legătura, în această dimineaţă, cu administraţia din Bucureşti, cu primarul interimar Bujduveanu, în aşa fel încât să se organizeze pentru a putea prelua oamenii, pentru a-i caza în perioada următoare.”
Ce se întâmplă cu persoanele afectate de explozie
În blocul afectat locuiau, potrivit estimărilor, peste 400 de persoane. Premierul a vorbit și despre posibilitatea accesării unor programe de sprijin prin Ministerul Dezvoltării, dar a atras atenția asupra lipsei unei culturi solide a asigurării locuințelor în România.
„Există programe ale Ministerului de Dezvoltare care pot veni cu sprijin pentru a reabilita acest bloc, iar în condiţiile în care el nu va mai putea fi reabilitat, trebuie văzut, în perioada următoare, care era situaţia asigurărilor în apartamentele din acel bloc. Din păcate, pentru că ani de zile nu am instituit o cultură şi nu am pus în practică măsuri care să genereze asigurarea locuinţelor în România(...), constatăm că o mică parte din locuinţe sunt asigurate(...). Asta vom încerca şi în acest caz, să susţinem locuitorii de acolo, vedem câţi sunt asiguraţi, cum sunt asiguraţi, în aşa fel încât să putem lua măsurile în perioada următoare.”
Premierul a anunțat că Guvernul va interveni cu ajutoare de urgență în perioada imediat următoare.
„Conform procedurilor noastre, vom acorda atât ajutoare de urgenţă cât şi sprijin pentru cei care sunt sinistraţi. Nu pot spune acum nişte sume, pentru că m-aş hazarda, în orice caz, va fi un ajutor de urgenţă imediat în aceste zile pe care îl dăm împreună cu autorităţile locale şi apoi, după evaluarea situaţiei(...), vor fi acordate ajutoarele de bază.