Observând ce se petrece, piloții au luat decizia de a efectua un tur de pistă, iar apoi au aterizat în Italia, notează ERT, citat de Fanatik.
Motorul unui avion a luat foc după decolarea de pe aeroportul din Corfu
Incidentul, care s-a produs la circa 460 de metri altitudine, a avut loc sâmbătă după-amiază. Avionul, un Boeing 757, care transporta aproximativ 250 de pasageri, a decolat din insula Corfu, având ca destinație Dusseldorf. La scurt timp după decolare însă, motorul drept al aeronavei luat foc, incidentul stârnind panică printre pasageri.
Piloții au decis să continue zborul până în Italia. Aeronava a zburat la o altitudine de 1.800–2.400
Martorii de la sol au povestit că au văzut flăcările la motor și au auzit o bubuitură puternică, în timp ce avionul trecea deasupra portului Corfu.
Deși pista era pregătită pentru o aterizare de urgență, piloții au decis în cele din urmă să ducă aeronava în Italia.
Motivul pentru care motorul a luat foc este încă necunoscut.