Un avion cu 300 de persoane la bord a luat foc chiar înainte de decolare

Autor: Laura Macovei

Momente de groază pe aeroportul internațional din Orlando, Florida

Sursa: X

Momente de groază pe aeroportul internațional din Orlando, Florida, unde un avion Delta Airlines, cu aproape 300 de persoane la bord, a fost cuprins de flăcări chiar înainte să decoleze.

Incidentul s-a produs luni dimineață, în jurul orei locale 11:15, când unul dintre motoarele aeronavei a luat foc în timp ce avionul se pregătea să se îndrepte spre Atlanta, Georgia.

Citește și: A fost identificată familia care s-a prăbușit cu elicopterul în râul Hudson. Un director spaniol al Siemens se afla în vacanță la New York împreună cu întreaga familie

Un avion cu 300 de persoane la bord a luat foc chiar înainte de decolare

Potrivit Administrației Federale a Aviației (FAA), focul a izbucnit brusc în zona unui motor și a determinat echipajul să activeze procedurile de urgență. Cei 282 de pasageri, alături de cei 10 însoțitori de zbor și cei doi piloți, au fost evacuați rapid cu ajutorul toboganelor de salvare, sub supravegherea atentă a personalului de la sol.

Din fericire, nu au fost raportate victime sau persoane rănite.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Ce trebuie să știe pensionarii care au lucrat înainte de anul 2001, despre recalcularea pensiei din acest an?

Conform Observator, imaginile dramatice postate pe rețelele sociale surprind flăcările și fumul gros ieșind din partea din spate a motorului, în timp ce pasagerii coboară în grabă din avion.

Incendiul a fost izolat și stins în scurt timp, dar autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului.

Acest eveniment vine într-un context tensionat pentru aviația americană, marcat recent de mai multe incidente grave. În ianuarie, un accident tragic a avut loc pe aeroportul național Ronald Reagan din Washington D.C., unde un avion de pasageri American Airlines a intrat în coliziune cu un elicopter militar în timpul aterizării. Atunci, 67 de persoane au murit.