Rezumat episodul 35 „Fata de la fereastră”, difuzat în 24 noiembrie la Kanal D: Cana află că Feride nu este mama biologică a lui Nalan

Autor: Cristina Mocanu

Episodul 35 al serialului „Fata de la fereastră” este difuzat la Kanal D, în această seară începând cu ora 20:00. Îl poți urmări și online, live pe kanald.ro.

Serialul turcesc „Fata de la fereastră” va fi difuzat de luni până vineri, pe Kanal D, începând cu ora 20:00. Află ce se întâmplă în episodul de azi!

Ce se întâmplă în episodul 35 din „Fata de la fereastră”?

Feride, simțind că Nalan și Hayri devin tot mai apropiați, hotărăște să intervină și încearcă să facă tot posibilul pentru ai ține cât mai departe unul de celălalt.

Nalan retrăiește anumite clipe din copilărie alături de tatăl ei și îi mărturisește lui Adil cât de mult a suferit din cauza lipsei de afecțiune și a furiei mamei sale. Feride continuă să o rănească, ca în trecut, aruncându-i chiar și bicicleta preferată a lui Nalan în mare.

Rafet îl obligă pe Sedat să muncească în continuare la spălătoria hotelului.

Curioasă, Selen vrea să afle ce face fratele ei, iar la cină, Rafet le spune tuturor despre noul loc de muncă al lui Sedat. În timp ce Sedat e șocat de planurile tatălui său, ceilalți nu îl iau în serios și izbucnesc în râs.

Citește și: Tuğrul Tülek, actorul care joacă rolul Levent Koroğlu, în serialul "Fata de la fereastră", pasiune nebănuită! Iată cu ce se ocupă acesta când nu se află pe platourile de filmare

Cana îi cere ajutorul tatălui ei pentru a descoperi secretele Feridei și află că Feride nu este mama biologică a lui Nalan, iar Feride, concentrată să-și apere fiica, nu are habar că secretul ei a ieșit la iveală.

Adil se hotărăște să îi spună adevărul lui Nalan, dar în timpul unei confruntări cu Feride, acesta se prăbușește la pământ.

Citește și: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.”

Citește si: „Încă un medic a murit în gardă”. Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă, după moartea Ștefaniei Szabo: „Sindromul Karoshi ucide în tăcere. Oare câți trebuie să mai moară?”| EXCLUSIV

Mai jos puteți urmări promo pentru episodul 35 al serialului „Fata de la fereastră”

Urmărește serialul online subtitrat „Fata de la fereastră” pe Kanal D

Kanal D difuzează, în România, serialul turcesc „Fata de la fereastră”, o producție de excepție realizată de OGM Pictures, regizată de Nadim Guc și bazată pe romanul celebrei Gulseren Budayicioglu. Povestea, o îmbinare între romantism, dramă și psihologie, explorează tema suferinței ascunse sub aparențe și impactul traumei asupra relațiilor de familie.

Serialul a fost filmat în cea mai mare parte în Istanbul și se remarcă prin decorurile sale inedite, cum ar fi conace istorice, priveliști asupra Bosforului și cadre urbane care redau perfect contrastul dintre luxul exterior și frământările interioare ale personajelor. Reședința impunătoare a familiei Koroğlu, conacul Sadık Paşa din Cihangir, devine centrul intrigii, iar casa familiei Nalan, conacul Esra Umur din Kanlıca, completează perfect atmosfera de poveste.

Citește și: Incredibil cum arăta Burcu Biricik, actrița care joacă rolul principal Nalan în serialul "Fata de la fereastră", când a câștigat titlul de „Regina Mediteranei”, în anul 2006

Nalan, interpretată de Burcu Biricik, este o tânără crescută sub autoritatea strictă a mamei sale, Feride (Nur Sürer). Izolată de lume și constrânsă de reguli rigide, Nalan se confruntă cu dorința de iubire și libertate. Relația ei cu Sedat (Feyyaz Şerifoğlu), un bărbat carismatic, dar instabil, scoate la iveală vulnerabilitatea și tensiunile emoționale care definesc întreaga poveste.

Distribuția deosebită, în care apar Burcu Biricik, Feyyaz Șerifoglu, Nur Surer, Hande Ataizi și Selma Ergec, contribuie la succesul internațional al producției. Muzica semnată de Firat Yukselir și Toygar Işikli, alături de decorurile lui Murat Güney, amplifică emoția și dramatismul fiecărei scene.

Distins cu premiul Golden Butterfly pentru „Cea mai bună dramă” în 2021, serialul „Fata de la fereastră” promite o experiență cinematografică intensă, plină de suspans și emoție.

Episodul de azi din „Fata de la fereastră” poate fi urmărit pe Kanal D, dar și în mediul online, de pe telefonul mobil, laptop sau tabletă, accesând https://www.kanald.ro/live.html.