Au apărut informații din referatul procurorilor, în cazul crimei din Mureș! Emil Gânj ar fi premeditat totul în detaliu

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 16 iul 2025, 17:25

Au fost dezvăluite noi detalii în cazul crimei din Mureș

Sursa: Facebook/Pexels

Au ieșit la lumină noi detalii în cazul crimei din Mureș. Anchetatorii susțin că Emil Gânj, principalul suspect, ar fi plănuit crima în detaliu, potrivit Digi24.

Autoritățile au emis, pe numele lui Emil Gânj, un referat de arestare în lipsă, iar în acest document se arată cum bărbatul a premeditat crima din Mureș și modul în care a încercat să intre în locuința fostei lui iubite, înarmat cu un topor.

Ce se arată în referatul procurorilor, în cazul crimei din Mureș 

Sute de oameni, polițiști, jandarmi şi localnici sunt de nouă zile pe urmele individului considerat extrem de periculos, iar marți seară ar fi fost reperat în județul Bistrița-Năsăud.



Potrivit procurorilor, citați de Digi24, fapta produsă în județul Mureș a fost premeditată: „Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, anterior comiterii faptei din cauză, inculpatul s-a înarmat cu un topor pe care l-a utilizat. Inculpatul s-a deplasat la locuința victimei, înarmat cu un topor, a lovit și a spart geamul de sticlă al ușii de acces și al ferestrelor, încercând să pătrundă în locuință”.

Pe numele lui Emil Gânj a fost întocmit un mandat de arestare preventivă în lipsă. Bărbatul este recidivist și are antecedente penale pentru fapte violente. După lungi căutări, autoritățile sunt dispuse să ofere 5.000 de euro celor care le-ar putea furniza informații care ar putea ajuta la capturarea lui. 

Citește și: Motivul ireal pentru care Emil ar fi ucis-o, de fapt, pe Anda: ,,El n-a suportat asta”

Citește și: Marcela Fota are vreo afinitate în ceea ce îl privește pe partenerul de viață al Elenei Udrea? Cum l-a complimentat interpreta de muzică populară pe acesta? "Îmi place și îl admir!"

Citește si: Când va avea loc deschiderea noului an școlar? Ministrul Educației, Daniel David, a făcut anunțul pe care toți elevii și părinții îl așteptau, după boicotul profesorilor: „Mesajul meu este simplu”

Ce s-a întâmplat după ce Emil Gânj ar fi fost văzut în Bistrița-Năsăud

Ultima dată, acesta a fost văzut în localitatea Sărata, județul Bistrița-Năsăud. Un localnic a sunat la 112, după ce l-ar fi văzut. În zonă au fost mobilizate rapid forțe de ordine, care au folosit inclusiv o dronă, în speranța reperării fugarului. Bărbatul este căutat de peste o săptămână în mai multe județe din centrul și nordul țării.

Autoritățile au fost, conduse, însă, și pe piste false. Cel mai recent caz a fost descoperit luni, 14 iulie, tot în județul Bistrița-Năsăud, unde o tânără de 24 de ani s-a folosit de numele și poza lui Emil Gânj pentru a crea un cont de TikTok de pe care a început să lanseze amenințări la adresa familiei fetei ucise în Mureș.

Citește și: Răsturnare de situație în cazul criminalului din Mureș. O femeie a fost reținută după o glumă pe TikTok

Impostoarea s-a gândit că nu i se poate întâmpla nimic dintr-o simplă glumă, însă a ajuns să fie reținută pentru 24 de ore, după ce mascații au descins la locuința ei.