Alexandru Ciucu a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre viața de familie pe care a avut-o alături de Alina Sorescu, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Celebrul designer a vorbit deschis despre motivele pentru care în casa lor existau trei frigidere și despre felul în care își organizau cei doi cumpărăturile.
Cei doi au fost căsătoriți timp de 12 ani și au împreună două fetițe.
Alina Sorescu a precizat, în mai multe interviuri, că pe durata căsătoriei, ea și fostul soț, Alexandru Ciucu, nu aveau banii la comun și că se întreținea singură, dar și că aveau până și două frigidere diferite, în care fiecare își depozita propria mâncare, iar când mergeau împreună la cumpărături își puneau separatorul între alimente.
Denise Rifai, a vrut să știe mai multe detalii despre acest subiect și i-a adresat lui Alexandru Ciucu întrebarea roșie „ De câte ori i-ați umplut frigiderul soției?”, iar
Denise Rifai a vrut să știe dacă Alina Sorescu este cea care minte, iar Alexandru Ciucu a continuat precizând că „ O perioadă, fosta mea soacră mi-a izolat mâncarea mea, care era conform unei diete, pe care o țineam în perioada respectivă, într-un frigider ca să nu o încurc cu mâncarea care nu era de dietă. Dar noi nu am avut două frigidere separate, noi am avut două frigidere care de fapt erau trei, dar nu separate. Eu nu am pus niciodată separatorul...deci și aici este un aspect pe care vreau să îl clarific, eu nu am pus niciodată separatorul pe banda de la supermarket. S-a întâmplat să îl pună ea de două sau trei ori în vreo câteva luni, înainte să intenteze divorțul. Bonuri pe care le-am revăzut ulterior ca și probă în instanță că ea făcea cumpărături pentru copii. Asta ca să fie lucrurile clare cu separatorul. Probele s-au adunat cu mult timp înainte de divorțul efectiv.”
Citește și: Ce mesaj i-a transmis Denisa, soțului său Iancu Sterp, de ziua sa? Cei doi au dezvăluit sexul bebelușului!
„Cu cât timp?” a mai întrebat moderatorul emisiunii. „Nu știu exact cu cât timp, dar că dau un exemplu. Contractul de apartament, unde locuiesc copiii noștri acuma când sunt cu ea, este semnat cu un an înainte.”
Cât de urât i-a vorbit, Alexandru Ciucu, Alinei Sorescu?
Denise Rifai a mai vrut să puncteze un aspect și l-a întrebat pe Alexandru Ciucu „Cât de urât poate vorbi un gentleman adevărat unei femei?”
„Depinde de criteriile la care te gândești...Depinde unde setezi limita de urât. Poate să fie foarte urât dacă limitele sunt foarte înalte, poate să fie digerabil...” a spus bărbatul, în timp ce Denise a continuat să îl întrebe „Care au fost cele mai urâte cuvinte pe care i le-ați spus? Vorbiți urât?”
„Sunt un om care dacă ajung să mă enervez sunt un pic mai extrovertit.” a răspuns acesta.