Accident mortal în Neamț! Un tânăr a murit din cauza unui șofer de 23 de ani. Alte două fete au fost rănite

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 05 oct 2025, 14:09

Șoferul de 23 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod

Sursa: ISU Neamț

Un tânăr a murit și alte două fete au fost rănite după un accident produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Români din județul Neamț.

Șoferul de 23 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod. Un tânăr a murit și două adolescente de 15 ani au fost transportate la spital, notează Observator.

Citește și: O mașină a fost făcută zob în urma unui accident de groază în Cluj-Napoca! Câte victime sunt

Un tânăr de 21 de ani a murit și alte două fete au fost rănite în urma unui accident în Neamț

Tragedia rutieră a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 01:30, în localitatea Români din județul Neamț. Șoferul de 23 de ani a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un cap de pod. Impactul a fost unul violent și a rezultat moartea unui tânăr de 21 de ani, din Podoleni, și rănirea a două adolescente de 15 ani.

„În noaptea de 5 octombrie a.c., în jurul orei 01:30, Poliţia municipiului Roman a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Români. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Podoleni, conducea un autoturism pe DJ158, în localitatea Siliştea, având direcţia de deplasare spre Buhuşi, pe un sector de drum în curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod şi cu un autoturism ce se afla parcat

în afara părţii carosabile, ulterior răsturnându-se pe cupolă”, informează duminică dimineaţă IPJ Neamţ.

Citește și: Cine să fie oare vinovatul, în ceea ce privește moartea subită a Andreei Cuciuc? Mama tinerei, Diana Cuciuc, trage un semnal de alarmă important, pentru toți părinții! "Cu durere, dar și cu speranță!"

Citește si: Apariție neașteptată la înmormântarea Ioanei Popescu! Un bărbat apropiat din trecutul jurnalistei a venit să-și ia rămas-bun și a lăsat pe toată lumea fără cuvinte| EXCLUSIV

Șoferul și celelalte două pasagere, cu vârste de 15 ani, ambele din localitatea Români, au fost răniţi și transportaţi la spital.

Șoferul de 23 de ani s-a urcat beat la volan

Șoferul de 23 de ani și-a condus prietenul la moarte, după ce s-a urcat beat la volan. În urma testării cu aparatul etilotest, a fost indicată o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Citește și: „Luptă, Edu!”. Băiatul lovit de mașină în Cluj-Napoca este în stare gravă, la spital. La doar 12 ani, Eduard se zbate între viață și moarte

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.