Unul din cei doi bărbați a rămas încarcerat, însă conștient. Cea de-a doua victimă era și ea cooperantă și conștientă. Pentru mai multe îngrijiri medicale, cei doi au fost transportați la spital, notează Jurnalul .
Accident grav în Cluj-Napoca. O mașină a fost complet distrusă
Accidentul s-a petrecut sâmbătă dimineață, în jurul orei 05:40, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca. Au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. În imaginile de la fața locului se observă cum autoturismul a fost complet distrus:
Doi bărbați au ajuns la spital
Pompierii au intervenit pentru a extrage una dintre victime în siguranță, aceasta fiind încarcerată. La fața locului au mai ajuns și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și o ambulanță SAJ. În accident au fost implicați doi bărbați în vârstă de aproximativ 60 de ani, însă ambii erau conștienți și cooperanți la sosirea echipajelor de urgență.
Cu toate acestea, cei doi au fost transportați la spital pentru mai multe îngrijiri medicale.Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.