Accident cu victime în Ialomița! A fost activat planul roșu de intervenție. Sunt patru morți și cinci răniți

,
Accident

Accident cu victime în Ialomița! A fost activat planul roșu de intervenție. Sunt trei morți și șase răniți

[Sursa foto: Playtech.ro]

Un accident de proporții s-a produs în această dimineață în Ialomița, pe Drumul Morții. Patru persoane au murit iar cinci au fost rănite.


In articol:

UDPATE 12:40: A fost declarat decesul unei a patra persoane de către medicii care au intervenit la locul accidentului. Cinci oameni sunt răniți și primesc îngrijiri medicale din partea echipajelor.

Unul dintre minori, în vârstă de aproape opt ani, a suferit o fractură la picior și a fost transportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

La locul tragediei s-au deplasat patru echipaje de salvatori din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, au intervenit și trei echipaje ale SAJ Ialomiţa, potrivit Libertatea.

În cursul dimineții de astăzi, în Ialomița, localitatea Sinești, pe Drumul Morții, E85, a avut loc un accident de proporții în care au fost implicate trei autoturisme. Au fost ucise trei persoane, iar alte șase au fost rănite.

Accident cu trei morți și șase răniți în Ialomița, pe Drumul Morții. A fost activat planul roșu de intervenție

Accident

Accident cu trei morți și șase răniți în Ialomița, pe Drumul Morții. A fost activat planul roșu de intervenție

[Sursa foto: Playtech.ro]
Accident

Accident cu trei morți și șase răniți în Ialomița, pe Drumul Morții. A fost activat planul roșu de intervenție

[Sursa foto: Playtech.ro]

Un accident extrem de grav a avut loc în această dimineață în Ialomița, pe E85, Drumul Morții, care s-a solda cu trei morți și șase răniți, după ciocnirea a trei autoturisme.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență, printre cele nouă persoane implicate în accident existau și doi minori, care primesc, acum, îngrijirile medicale necesare de urgență.

Citeste si: Accident cu patru morți și patru răniți în Iași! Cine este șoferița care a provocat accidentul și ce alcoolemie avea

A fost activat și planul roșu de intervenție. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu două autospeciale de stinge cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și trei echipaje ale SAJ Ialomița, potrivit Observator.

La locul accidentului au intervenit și ISU București-Ilfov, cu trei ambulanțe SMURD, dar și cu un medic.

Traficul a fost blocat spre sensul de mers București-Urziceni și s-a mers alternativ pe o singură bandă, a mai transmis IPJ Ialomița.

Citeste si: Selly a comis-o din nou! Celebrul vlogger, implicat într-un accident cu patru mașini. Cât îl costă să-și repare mașina de 70.000 de euro

Deocamdată nu se cunosc prea multe detalii legate de victimele accidentului și care a fost motivul producerii accidentului, dar se știe faptul că Drumul Morții este un drum pe care au avut loc zeci de accidente în care oamenii și-au pierdut viața.

 

Citește-ne pe

Citește și:

Un avion a zburat fix pe deasupra oamenilor. Privitorii, la doar câţiva metri de aeronavă în momentul aterizării pe un aeroport din Grecia VIDEO

Magistrații din Italia refuză extrădarea lui Mario Iorgulescu din cauza „stării lui psihice”, susține avocatul tânărului

Accident grav pe drumul dintre Orșova și Lugoj: Au fost implicate un TIR și un microbuz, cinci persoane încarcerate

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Șapte ani de închisoare pentru șoferii care schimbă poziția unei mașini după un accident cu victime. Ce prevede legea

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies