Ziua Profesorului 2021. Cele mai frumoase mesaje și urări pe care să le trimiți profesorilor pe 5 octombrie 2021

Author: Bianca Hriscu

Pe 5 octombrie este sărbătorită Ziua Profesorului 

Sursa: pexels

În fiecare an, pe data de 5 octombrie este Ziua Profesorului. Iată ce mesaje și urări le poți trimite profesorilor pe 5 octombrie. Cu siguranță îi vei impresiona.

Ziua Profesorului este sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie, conform unei decizii UNESCO.

Astfel, ziua de 5 octombrie este zi liberă pentru profesori, elevi și preșcolari. Ziua Profesorului este cea mai bună ocazie pentru a-ți arăta aprecierea față de cadrele didactice și cum poți face acest lucru într-un mod cât mai simplu, dacă nu printr-un mesaj? Iată ce mesaje și urări se trimit pe 5 octombrie, de Ziua Profesorului.

Mesaje de Ziua Profesorului. Trebuie să trimiți aceste urări pe 5 octombrie

La nivel internațional, Ziua Profesorului este sărbătorită pe data de 5 octombrie. Decizia a fost luată de UNESCO, în anul 1994 și asta pentru că s-a dorit să existe la nivel mondial o zi în care să fie recunoscute meritele profesorilor și sacrificiile făcute de cadrele didactice. În România, pe 5 octombrie este sărbătorită Ziua Internațională a Educației și asta pentru că Ziua Învățătorului este sărbătorită pe 5 iunie.

Cu toate acestea, având în vedere că ziua de 5 octombrie este dedicată educației, iar aceasta nu ar putea exista fără implicarea profesorilor, poți profita de ocazie pentru a trimite cele mai frumoase mesaje și urări de Ziua Profesorului. Noi am pregătit o serie de mesaje din care să alegi sau care să te inspire pentru a compune o urare prin care să mulțumești acelui cadru didactic pe care îl apreciezi.

„Sunteţi cei cu care, fiecare dintre noi, a început lecţia vieţii. Dacă suntem buni, e meritul dumneavoastră. La mulţi ani de ziua profesorului!”

„V-ați sacrificat pentru ca noi să ajungem departe în viață, iar astăzi a venit momentul să vă mulțumim. La mulți ani, domnule profesor!”

„Un profesor adevărat este cel mai bun prieten al elevului. La mulți ani de ziua profesorului!”

„În spatele fiecărui om bogat sau sărac, celebru sau nu, se află un dascăl. Iar primul dascăl care ne sculptează caracterul şi sufletul este neîndoielnic, învăţătorul. La mulţi ani, doamnă învățătoare!”

„Această zi este o ocazie deosebită să vă aducem cele mai sincere şi frumoase urări de bine, sănătate, prosperitate dumnevoastră, cel care sunteţi atât de drag pentru fiecare dintre noi. La mulți ani de ziua profesorului!”

„Contribuția dumneavoastră la dezvoltarea personalităţii fiecărui copil este crucială. Aţi fost şi rămâneţi promotorii bunătăţii, demnităţii umane şi cei mai buni prieteni ai elevilor şi părinţilor. La mulți ani de ziua profesorului!”

„Profesorii joacă un rol important în viața copiilor. Ei le îndrumă pașii spre un viitor măreț. Pentru asta și pentru toate sacrificiile făcute meritați un călduros la mulți ani!”

„Un profesor care te învață o materie este valoros, însă unul care îți explică și lecții legate de viață este cu adevărat o comoară. Dumnevoastră sunteți un astfel de profesor. La mulți ani de ziua profesorului!”

„La mulţi ani dragi învățători! Vă aduc cuvinte de mulţumire pentru munca imensă şi răbdarea pe care o depuneţi în educaţia noastră.”

„La mulţi ani dragi profesori! Vă aduc cuvinte de mulţumire pentru munca imensă şi răbdarea pe care o depuneţi în educaţia noastră.”

„Doamna profesoară să aveţi parte de toată căldură omenirii, un ocean de sănătate şi toate florile lumii adunate în cel mai frumos buchet! La mulţi ani de ziua profesorului!”

„Vă mulţumesc, stimaţi profesori, pentru munca nobilă, fidelitatea faţă de profesie, efortul zilnic depus pentru  creşterea şi educarea tinerelor generaţii.”

„Vă doresc bucurii, sănătate, succese, optimism şi nu în ultimul rînd, elevi motivaţi, curioşi şi recunoscători.”

Citeste si: Ziua Profesorului 2021. Marți, 5 octombrie 2021, zi liberă pentru elevi. De ce nu se vor ține cursuri?

5 octombrie, zi liberă pentru elevi și profesori

Conform contractului colectiv de muncă, profesorii beneficiază de o zi liberă pe 5 octombrie, atunci când este sărbătorită Ziua Profesorului. Astfel, marți, 5 octombrie 2021, elevii nu vor face cursuri, având în vedere că toate cadrele didactice vor avea liber. 

Reacția lui Cătălin Botezatu după ce Teo Trandafir a spus că l-ar lua de soț:

Informația potrivit căreia ziua de 5 octombrie 2021 va fi liberă în învățământ a fost confirmată chiar de inspectorul Larisa Gojnete, de la Inspectoratul Școlar Bucureşti. 

Citeste si: Câți elevi s-au infectat cu coronavirus, după două săptămâni de la deschiderea școlilor în România? 

 

Taguri:

Cookies