Virginia, câștigătoarea sezonului 3 „Casa iubirii”, transformare uluitoare de look! Iată cum a fost surprinsă recent fosta concurentă

Author: Daniela Iliuta
Actualizat: 10 iul 2025, 22:38

Virginia, fosta concurentă de la „Casa iubirii”, a surprins cu o nouă schimbare de look de-a dreptul spectaculoasă!

Virginia s-a numărat printre cele mai apreciate și admirate concurente din cel de-al treilea sezon al emisiunii Casa iubirii. În ciuda faptului că nu a reușit să își întâlnească jumătatea în cadrul show-ului, aceasta a ajuns în Marea Finală și în plus a devenit câștigătoarea sezonului. Deși are doar 24 de ani, aceasta a dovedit că are deja o gândire matură și echilibrată. De curând, aceasta și-a surprins urmăritorii cu o imagine de senzație, în care și-a făcut apariția cu un look schimbat.

Virginia, fosta concurentă de la „Casa iubirii”, transformare spectaculoasă de look

Virginia și-a dorit enorm să se înscrie la Casa iubirii pentru a-și întâlni jumătatea venit și a sperat până în ultimul moment că acest deziderat se va îndeplini. Tânăra a făcut furori în rândul băieților din Casa iubirii și a încercat să îi cunoască pe toți pentru a afla care dintre ei este cel potrivit, însă treptat a constatat că niciunul nu a fost să fie perechea ei.

Citește și: Virginia și Janis au făcut pasul cel mare: „Ne-am mutat”. Cum se înțeleg foștii concurenți de la „Casa iubirii”

De curând, Virginia a publicat pe contul ei de Instagram câteva imagini uluitoare, în care și-a făcut apariția cu o înfățișare schimbată. Tânăra a recurs la o schimbare uluitoare, la nivelului părului, pe care l-a vopsit într-o nuanță mai închisă și la o coafură în stil afro, spre marea uimire și încântare a fanilor săi.

Virginia a sperat că își va găsi perechea la Casa iubirii

Încă de când a pășit în Casa iubirii, la începutul sezonului 3, Virginia a fascinat atât publicul, cât și concurenții cu frumusețea ei exotică și cu felul ei de a fi. Aceasta s-a arătat mereu deschisă și dornică să îi cunoască pe cei care i-au atras atenția, însă de fiecare dată a avut parte de dezamăgiri.

Citește și: A existat un martor care a văzut direct căderea bruscă a sportivului Felix Baumgartner! Ce a declarat acesta, dar și ce s-a aflat în urma primei inspecții?

Citește si: FOTO| Moment sfâșietor în primul episod din Insula Iubirii: Teodora Marcu, omagiată după moartea cumplită trăită sub privirile fiicei ei. Avem imaginea| EXCLUSIV

Citește și: Virginia și Janis de la “Casa iubirii”, primele fotografii împreună! Foștii concurenți au oficializat relația

Deși a încercat să se apropie treptat de Robi, unul dintre cei mai controversați concurenți, Virginia a înțeles în cele din urmă că tânărul nu se potrivește cu așteptările sale și a hotărât să pună capăt cunoașterii. Apoi Virginia l-a cunoscut pe Dorobanțu, care i-a mărturisit deseori că o place și o admiră, însă la scurt timp au decis să pună capăt perioadei lor de cunoaștere. Astfel, Virginia a ajuns în Marea Finală singură, însă cu toate acestea publicul a susținut-o și mai mult decât atât a ajutat-o să ajungă în câștigătoarea sezonului 3 al emisiunii Casa iubirii.