Vaccinul anti-Covid-19 va fi obligatoriu în România? Anunțul făcut de autorități: „Vaccinarea va fi gratuită şi...”

,
vaccin coronavirus
Noi precizări despre vaccinul anti-Covid-19[Sursa foto: unsplash]

Vaccinul anti-Covid-19 este așteptat cu nerăbdare în întreaga lume, acesta fiind considerat un pas important în lupta împotriva coronavirusului. Cum va avea loc vaccinarea în România?


In articol:

Vaccinul anti-Covid-19 ar urma să fie distribuit în toate țările Uniunii Europene, imediat după ce acesta va fi autorizat, astfel că există informații potrivit cărora acesta ar putea ajunge în România în prima parte a anului 2021.

Vor fi românii obligați să se vaccineze împotriva noului coronavirus?

Dacă unele persoane așteaptă cu nerăbdare ca vaccinul anti-Covid-19 să fie distribuit pentru a putea beneficia de el, există oameni care nu își doresc să facă vaccinul. S-a pus astfel întrebarea dacă vaccinul anti-Covid-19 va fi sau nu obligatoriu. 

În România, medicul militar Valeriu Gheorghiţă este șeful Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, astfel că acesta a făcut o serie de precizări în legătură cu acest subiect. Medicul a explicat că vaccinul nu va fi obligatoriu. Chiar dacă vaccinarea se va face în mod gratuit, aceasta va fi voluntară. În plus, medicul a ținut să sublinieze că pentru a stopa pandemia prin intermediul vaccinului, nivelul de imunitate colectivă trebuie să fie de 60-70%.

Valeriu Gheorghiţă, șeful Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19
Valeriu Gheorghiţă, șeful Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Țara în care vaccinul împotriva COVID-19 va fi gratuit, dar nu obligatoriu

„Asta ne şi propunem şi sper să şi reuşim în final, să încercăm să lămurim, să demontăm toate miturile care există la acest moment şi fiecare să ia această decizie în baza unui nivel cât se poate de mare de informare atunci când va opta sau nu pentru a se vaccina. Trebuie să precizez un aspect: vaccinarea va fi gratuită şi va fi voluntară, în niciun caz şi va fi condiţionată sau obligatorie şi din acest punct de vedere cred că fiecare trebuie să aibă un nivel suficient de mare de date corecte şi din surse sigure şi credibile ca să decidă acest lucru.”, a precizat șeful Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, potrivit stirileprotv.ro.

Cum se va face vaccinarea în România?

Având în vedere că numărul dozelor de vaccin va fi limitat la început, campania de vaccinare se va face în trei etape. Primii care vor fi vaccinați vor fi angajaţii din sistemul sanitar şi din cel al asistenţei sociale, iar ulterior se va trece la vaccinarea populației generale.

„Ne aflăm la finalizarea strategiei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, ea va fi făcută publică la începutul săptămânii viitoare. La început, capacitatea de producţie este depăşită, nu poate să facă faţă acestei cereri fără precedent la nivel global, motiv pentru care s-a recomandat o prioritizare a anumitor categorii populaţionale. Vorbim în primul rând de lucrătorii din sistemul medical şi din domeniul social, adică acei lucrători din sănătate şi respectiv din centrele de rezidenţă, din căminele pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru persoanele vârstnice, iar în etapa a doua vom vorbi de accesul persoanelor din categoriile vulnerabile şi anume persoane cu vârsta peste 65 de ani şi persoane cu boli cronice la care se adaugă pe acelaşi nivel de importantă persoanele care deservesc activităţi esenţiale din infrastructura critică a statului. Iar în cea de-a treia etapă vom vorbi de vaccinarea populaţiei generale.”, a precizat medicul militar Valeriu Gheorghiţă.

Citeste si: Când vom reveni la normalitate? Creatorul vaccinului BioNTech/ Pfizer a făcut anunțul

 

Citește-ne pe
Citește și:

Cât ar putea costa vaccinul anti-COVID-19 în Europa? Prețul va fi mai mic decât în SUA

VIDEO Cătălin Predoiu are încredere în Victor Ponta: 'Exceptând PSD-ul, nu identific un partid în Parlament care să aibă gânduri rele pentru justiţie'

Horoscop vineri, 27 noiembrie. Nativii din Balanță sunt pregătiți pentru o decizie legată de bani, iar Racii vor fi luați pe sus în dragoste. Ce spun astrele despre tine

Alexandru Rafila, detalii despre testarea populației pentru COVID-19

Cine sunt primii români care vor fi vaccinați împotriva COVID-19? Nelu Tătaru a anunțat când ajunge vaccinul în România


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar mai putea interesa
Cookies