O clipă de neatenție și o viteză prea mare au dus la o tragedie în județul Bistrița-Năsăud. Un tânăr de doar 19 ani a murit, iar alți doi prieteni de-ai săi au fost grav răniți, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod. Impactul a fost devastator, iar martorii au fost primii care au sărit în ajutorul victimelor, până la sosirea salvatorilor.
Citește și: Un tânăr a fost grav rănit după ce a intrat cu mașina într-un copac. Cum s-a petrecut incidentul
Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața
Potrivit observatornews.ro, tragedia a avut loc pe o șosea din județ, într-o zonă unde carosabilul permite dezvoltarea unei viteze ridicate. Din primele cercetări, șoferul ar fi pierdut controlul volanului, iar autoturismul a fost proiectat direct într-un cap de pod de pe marginea drumului.
„Am stat cu șoferul... Îl durea piciorul și am vrut să îl dau jos din mașină, a zis că îl doare și la piept, la coloană și mi-a fost frică”, a povestit un martor aflat la fața locului, conform sursei menționate anterior.
La scurt timp, mai multe echipaje de salvatori au ajuns în zonă și au intervenit de urgență. Potrivit reprezentanților ISU Bistrița-Năsăud, una dintre victime era încarcerată și inconștientă, iar ceilalți doi tineri erau grav răniți.
„Am identificat 3 victime dintre care 2 inconștiente și una inconștientă și încarcerată. Am acționat pentru extragerea victimei de urgență, am preluat-o și am predat-o echipajului de terapie intensivă mobilă”, a declarat Cătălin Iuga, reprezentant al I.S.U. Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au deschis un dosar penal
Cei trei au fost transportați în stare gravă la spital. Din păcate, tânărul care se afla la volan nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat la scurt timp după internare.
Potrivit informațiilor oferite de anchetatori, mașina implicată în accident fusese împrumutată de șofer de la o vecină. Poliția a deschis un dosar pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.