Trupul unei femei a fost găsit sub apă, legat de greutăți din beton, în Thailanda. Autoritățile investighează crima misterioasă

Autor: Laura Macovei

Cadavrul ar fi fost descoperit după două zile de la moartea femeii 

Sursa: Mirror

Trupul neînsuflețit al unei femei a fost descoperit sub apă, legat de greutăți din beton, în Thailanda. Autoritățile cred că este vorba de o crimă oribilă.

Conform informațiilor transmise de Mirror, care citează autoritățile thailandeze, trupul femeii ar fi fost descoperit abia la două zile de la decesul acesteia.

Citește și: O femeie din Arad a fost răpită, târâtă cu mașina și apoi ucisă de fostul concubin. Refuzase ordinul de protecție provizoriu

Trupul unei femei a fost găsit sub apă, legat de greutăți din beton, în Thailanda

Descoperirea macabră a avut loc vineri, lângă debarcaderul Ban Tha Yai din regiunea Phang Bga, Thailanda. Mai mulți localnici au observat cadavrul plutind și au alertat imediat autoritățile. Locul în care a fost făcută descoperirea este unul frecventat de pescari.

Și mai mare a fost șocul atunci când autoritățile au observat modul în care era legată femeia. Se pare că aceasta era legată la gât cu lanțuri, iar trupul era imobilizat sub apă cu greutăți din beton.

Scenariul pare a fi desprins din filme.

Citește și: Ce s-a întâmplat, de fapt, în videoclipul în care o tânără este ucisă de o orcă? A făcut înconjurul lumii!

Citește si: Accident grav pe Autostrada Soarelui! Nouă mașini au fost implicate, iar traficul blocat. Breaking news

Femeia ar fi fost ucisă

Deocamdată, victima nu a fost identificată, însă autoritățile sunt de părere că aceasta a murit cu aproximativ două zile înainte ca trupul să se ridice la suprafață.

O crimă misterioasă este acum în curs de investigare.

Într-o declarație, locotenentul de poliție Pheerawit Chaichanyut a transmis: „Acesta este un caz grav și îl tratăm ca pe o posibilă crimă. Modul în care a fost încărcat corpul indică o încercare de a-l ascunde.”

Citește și: Anda a fost găsită moartă într-o casă cuprinsă de flăcări, în Mureș. Tânăra ar fi fost ucisă înainte de incendiu

Poliția a dispus efectuarea unei autopsii complete pentru a determina cauza decesului și dacă femeia era încă în viață atunci când a fost aruncată în apă.

Aceasta nu este singura descoperire macabră recentă din Thailanda.

În regiunea Rayong, poliția a găsit cadavrul unei alte femei îndesat într-o valiză încuiată și încărcată cu greutăți, plutind lângă un teren de golf.