„Nu merita asta” Mariana a fost ucisă în SUA de un bărbat pe care a vrut să-l ajute. Avea doar 31 de ani

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 04 aug 2025, 13:58

Mariana a fost găsită fără suflare marți, în Cottonwood Park, în orașul Wichita din SUA

Sursa: Facebook

Mariana, o româncă de 31 de ani, a avut parte de un destin crunt. Tânăra a fost ucisă în apartamentul ei din SUA chiar de un bărbat pe care a vrut să-l ajute.

Mariana a fost găsită moartă într-un parc din Wichita, SUA, după ce a fost dată dispărută de familie în urmă cu câteva săptămâni. Ulterior, autoritățile au pus cap la cap informațiile și au descoperit că femeia a fost ucisă în apartamentul ei, iar mai apoi cadavrul său a fost dus în parc. 

Citește și: Un bărbat și-a sufocat soția până la moarte. Este al 29-lea caz de femicid în România, de la începutul anului

Mariana a fost ucisă în SUA de un bărbat pe care a vrut să-l ajute

Conform presei americane, Mariana a fost găsită fără suflare marți, în Cottonwood Park, în orașul Wichita din SUA. În urma investigațiilor, s-a descoperit faptul că femeia a fost împușcată, iar în apartamentul ei s-au găsit indicii clare care trimiteau către o crimă.

În acest caz, autoritățile americane au reținut și principalul suspect. Este vorba de Kyle Bearden, un bărbat care locuia alături de femeie pentru o perioadă limitată de timp. Bărbat a fost arestat marți și este acuzat de crimă cu premeditare. 

Mariana a fost dată dispărută pe 21 iulie, când o prietenă, îngrijorată că nu mai reușea să ia legătura cu ea, s-a dus la apartament și l-a găsit doar pe Bearden.

Acesta a susținut că Mariana ar fi plecat împreună cu doi necunoscuți și că nu s-ar fi întors.

Citește și: Cum decurge în prezent, relația dintre Mariana Moculescu și fiica sa, Nidia? Aceasta nu a fost interesată de moștenirea lăsată în urmă de fostul soț, Horia Moculescu!

Citește si: „Drumurile noastre s-au separat” Theo Rose a anunțat despărțirea! Artista a dat vestea tristă, cu lacrimi în ochi

Potrivit declarațiilor familiei și prietenilor, Mariana îl găzduise temporar pe bărbat în apartamentul ei, încercând să-l ajute să-și refacă viața, după ce acesta fusese evacuat din locuința sa în luna iulie.

Mariana a avut un trecut dificil

Cunoscută sub numele de Mari printre apropiați, tânăra a avut o copilărie dificilă, marcată de traume. Născută la Sfântu Gheorghe, a fost adoptată de o familie din Statele Unite, dar mai târziu, din motive necunoscute la acest moment, a ajuns în sistemul de plasament din Kansas.

A cunoscut perioade de lipsuri și chiar de lipsă de adăpost, înainte de a-și reconstrui viața și de a se dedica sprijinirii tinerilor vulnerabili și persoanelor fără locuință.

Familia spune despre Mari că era o fire energică, pozitivă, caldă și bună la suflet, oricând pregătită să sară în ajutorul cuiva. 

„Mari nu merita asta! Era o persoană pozitivă, caldă, altruistă, cu inimă deschisă. Genul de persoană care oferea fără să ezite, indiferent că vorbim despre cămașa de pe ea, un loc de odihnă, un drum cu mașina sau doar de persoana ei”, a declarat sora Marianei. 

 


CCR a declarat neconstituțională legea pensiilor private prin care romanii pot retrage banii din pilonul II si III eșalonat. Motivul ar fi discriminarea pozitivă

Legea care reglementează modul de plată a pensiilor private a fost respinsă de Curtea Constituţională, după ce judecătorii CCR au admis marţi sesizările depuse împotriva actului normativ.