Un microbuz plin cu muncitori, implicat într-un accident grav pe DN 1! Patru persoane au rămas încarcerate

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 24 iun 2025, 20:19

Mai multe persoane au rămas încarcerate 

Sursa: ISU Prahova

Un accident rutier grav a avut loc marți după-amiază pe Drumul Național 1, în județul Prahova, între București și Brașov, la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Ploiești.

Un microbuz destinat transportului de muncitori s-a ciocnit violent cu un autoturism, incidentul soldându-se cu rănirea a cinci persoane, notează știri pe surse.

Citește și: Cine este bărbatul care a murit în autocarul răsturnat pe A2. Marius avea doar 23 de ani și era antrenor de baschet

Accident grav pe DN 1. Un microbuz cu muncitori s-a ciocnit cu un autoturism

În microbuz și autoturism se aflau în total zece persoane. La momentul apelului la numărul de urgență 112, autoritățile au fost informate că patru persoane sunt încarcerate, însă informația nu s-a confirmat la fața locului. Doar o singură persoană a necesitat extragerea din vehicul, dar aceasta nu era încarcerată.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Cine poate sta cu copiii atunci când mamele doresc să se întoarcă rapid în câmpul muncii? Guvernul scoate în prim-plan nevoile familiilor

Toate cele cinci victime rănite au fost conștiente și cooperante în momentul evaluării medicale. Ele au fost transportate ulterior la spital pentru investigații și îngrijiri suplimentare.

Ce au transmis autoritățile

Intervenția a fost amplă. La fața locului au ajuns rapid două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, o ambulanță pentru transport victime multiple, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD, precum și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.

Citește și: Răsturnare de situație în cazul antrenorului de doar 23 de ani care a murit în accidentul de pe A2. Ce s-a aflat acum despre Marius Coman

„În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism şi o autodubiţă pentru transport muncitori, cu un total de zece ocupanţi la bord. Din informaţiile primite prin apelul la 112, patru persoane erau declarate încarcerate.

Această informaţie nu s-a confirmat, pompierii fiind nevoiţi să extragă o singură persoană, neîncarcerată”, au transmis oficialii ISU Prahova.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către autorități în urma cercetărilor aflate în desfășurare. Circulația în zonă a fost afectată temporar, traficul desfășurându-se cu dificultate pe durata intervenției echipajelor de salvare.