Atât în Capitală, cât și în alte orașe din România, fluturii migratori au luat cu asalt spațiile verzi și nu numai. În timpul meciurilor, în jurul lacurilor, dar și pe stradă, fluturii migratori pot fi observați cu ușurință, făcând astfel imposibilă petrecerea timpului liber în afara casei, în special în zilele călduroase de vară. Specialiștii au dezvăluit cât de periculoase sunt insectele, dar și motivul din spatele apariției lor subite.
Invazia de fluturi i-a îngrozit pe bucureșteni
Fluturii migratori i-au terorizat pe români în ultima perioadă, insectele fiind prezente în majoritatea orașelor din țară. Specialiștii menționează că fluturii migratori au apărut în urma ploilor abundente din ultimele săptămâni, aversele creând un mediu favorabil pentru dezvoltarea acestor insecte. Temperaturile extreme înregistrate la scurt timp după precipitații au ajutat la crearea condițiilor prielnice de dezvoltare a fluturilor migratori.
Citește și: Orașul în care șobolanii sunt cât pisicile de mari. Pe străzi sunt tone de gunoaie
Citește si: Alertă maximă! A revenit CIUMA! Primul deces înregistrat în ultimii 18 ani! Autoritățile sunt ÎNGROZITE
La prima vedere, aceste insecte care au invadat orașele din România seamănă cu moliile, însă este vorba despre fluturele Buha Gamma, care vine din Sudul Europei și Nordul Africii. Românii nu trebuie să aibă motiv de îngrijorarea, deoarece experții în domeniu spun că această invazie de fluturi migratori va trebui să dispară după câteva zile.
Specialiștii dezvăluie cât de periculoase sunt insectele
Liliana Manole, șef Oficiul Fitosanitar Brașov, Dâmbovița, Argeș, a explicat că fluturii migratori sunt dăunători, hrănindu-se cu variate plante, în special cu leguminoase, mazăre, cartofi sau cereale. Astfel, fluturii migratori nu sunt dăunători pentru oameni sau animale, însă culturile de legume pot suferi daune majore din cauza acestor insecte.
Românii nu pot face nimic pentru a scăpa de aceste insecte, deoarece insecticidele pentru căpușe sau țânțari nu funcționează.
„Este un dăunător polifag, adică se hrănește cu o gamă variată de plante, în special leguminoase, mazăre, dar și cartofi, cereale și floră spontana. Provine din continentele Africa și America. În țara noastră are un ciclu de dezvoltare destul de scurt. Săptămâna trecută a fost o curbă maximă de zbor.”, a explicat Liliana Manole, șef Oficiul Fitosanitar Brașov, Dâmbovița, Argeș, potrivit wowbiz.ro.