Din păcate, doi dintre adulții aflați în autoturism și-au pierdut viața, iar un copil de șase ani a fost rănit, însă a supraviețuit, scrie bihon.ro.
Cum s-a produs tragedia rutieră în care doi adulți au murit, iar un copil de 6 ani a scăpat miraculos
Impactul dintre cele două vehicule a fost extrem de violent, autoturismul fiind făcut zob în urma coliziunii. La sosirea echipajelor de intervenție, unul dintre adulți era încarcerat, iar ceilalți doi pasageri fuseseră deja scoși din mașină. O femeie în vârstă de 47 de ani a fost găsită în stop cardio-respirator și, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate la fața locului, aceasta nu a putut fi salvată. Un bărbat de 48 de ani, aflat de asemenea în autoturism, a fost declarat decedat.
Singurul supraviețuitor din autoturism este un copil de șase ani, găsit conștient, care a fost preluat de echipajele medicale și transportat de urgență la spital.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Pasagerii autocarului, zece la număr, au scăpat nevătămați, aceștia ieșind din vehicul înainte ca echipele de salvare să ajungă la fața locului.
La fața locului au intervenit pompierii de la Stația Aleșd și Detașamentul 1 Oradea, cu autospeciale de primă intervenție, descarcerare grea, ambulanțe SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean, precum și elicopterul SMURD.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragicul accident.