O tragedie cutremurătoare a avut loc săptămâna aceasta în Brazilia, după ce sportivul Antonio Edson dos Santos Sousa a murit în timpul unui meci de futsal, după ce s-a prăbușit pe teren.
Fotbalistul mort în Brazilia a fost lovit cu mingea în abdomen
Fotbalistul a murit în localitatea Augusto Correa, din nord-estul statului Para, în confruntarea dintre echipele Sind Motos și J.B.V Futsal. Portarul gazdelor a parat un penalty extrem de puternic, mingea lovindu-l direct în abdomen.
La scurt timp după intervenție, sportivul s-a îndreptat către colegii săi și a ridicat brațele spre cer, însă imediat s-a prăbușit pe teren. Coechipierii au alertat rapid medicii, iar Edson a fost transportat de urgență la spital, unde, din păcate, a fost constatat decesul.
Până în acest moment, cauza exactă a morții nu a fost făcută publică, relatează CNN Brasil.
Un caz asemănător s-a petrecut în urmă cu două luni, în statul Santa Catarina, unde Roberto Peterson, în vârstă de 33 de ani, și-a pierdut viața după ce a fost lovit în abdomen cu mingea, tot în timpul unui meci de futsal. Familia sa a cerut atunci o mai mare conștientizare a riscurilor cardiace asociate efortului fizic intens.
Citește și: Un fost fotbalist din România a murit la doar 36 de ani, în timp ce alerga pe o stradă din Timișoara
Ce mesaj a transmis Federația de Fotbal din statul Para, după moartea lui Antonio Edson
Federația de Fotbal din statul Para, fondată în 1969 și organizatoare a turneelor oficiale de futsal, și-a exprimat regretul profund pentru dispariția lui Edson, transmițând condoleanțe familiei îndurerate.
„Cu o imensă tristețe am aflat de trecerea în neființă a lui Antonio Edson dos Santos Sousa, un sportiv care și-a marcat cariera prin dăruire, talent și spirit de echipă.
Ne vom aminti mereu de el nu doar ca un jucător exemplar, ci și ca o persoană specială care i-a cucerit pe toți. În aceste momente de durere, transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei, prietenilor și întregii comunități sportive.
Fie ca ei să găsească alinare în amintirile frumoase și în certitudinea că Antônio Edson lasă în urmă o moștenire de inspirație și pasiune pentru futsal”, este mesajul transmis de Federație, prin intermediul unui comunicat.