Un cuplu a fost jefuit la propria nuntă! Mirii și invitații se distrau în timp ce hoții se făceau nevăzuți

Autor: Bianca Vidoi

Un cuplu a fost jefuit la propria nuntă

Sursa: Shutterstock

Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă zi a vieții lor s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru un cuplu proaspăt căsătorit.

După o lungă perioadă de pregătiri, dar și după investiții generoase pentru cea mai frumoasă zi a vieții lor, un cuplu proaspăt căsătorit a fost jefuit chiar la propria nuntă. Darurile primite de la invitați au fost furate chiar în timp ce mirii și invitații se aflau pe ringul de dans, bucurându-se din plin de atmosferă.

Un cuplu a fost jefuit la propria nuntă

Un cuplu din Statele Unite a avut parte de cea mai frumoasă, dar și de cea mai urâtă zi din viața lor. În urmă cu o săptămână un cuplu din Orange County și-a organizat nunta visurilor, însă la finalul serii, tinerii căsătoriți au observat că întreaga cutie de cadouri lipsește. Invitații le oferiseră mirilor diferite sume de bani, totalul furat fiind de peste 60.000 de dolari.

„Am ajuns să stau pe ringul de dans, plângând cu prietenii și verii mei în jurul meu”, a spus mireasa, Nadeen, potrivit abc7chicago.com.

  

Citește și: Un mire a murit la propria nuntă, după ce a fost împușcat accidental de sora soției sale

Citește și: Maia Morgenstern, primul mesaj public, după valul de hate primit de fiica sa și tatăl copilului său, din cauza diferenței mari de vârstă dintre cei doi! "Părerea... contează cam cât contează conținutul scutecelor!"

Citește si: Când va avea loc deschiderea noului an școlar? Ministrul Educației, Daniel David, a făcut anunțul pe care toți elevii și părinții îl așteptau, după boicotul profesorilor: „Mesajul meu este simplu”

Autoritățile au verificat camerele de supraveghere, iar pe imaginile surprinse se pot observa mirii și invitații pe ringul de dans chiar în mijlocul jafului. Filmarea arată cum hoțul a înșfăcat cutia de cadouri a mirilor și a fugit. Hoțul purta un costum negru și pantofi potriviți evenimentului, astfel încât a fost ușor să se strecoare printre cei 300 de invitați care au participat la nuntă. 

Autoritățile au recuperat 10.000 de dolari

Acest videoclip a ajutat autoritățile să identifice cu ușurință hoții, deoarece se poate observa clar fața hoțul. La mai puțin de o săptămână de la momentul jafului, autoritățile au găsit persoanele vinovate. 

„Au venit multe indicii de acolo. Unele au fost bune, altele au fost rele. Asta ne-a ajutat să identificăm suspecții destul de devreme în anchetă”, a declarat sergentul Jose Barajas de la Departamentul de Poliție din Glendale.

Autoritățile au reușit să recupereze zeci de cecuri și o mare parte din banii cash primiți de miri în ziua nunții. Mai mult de atât, la percheziții anchetatorii au găsit mai multe arme de foc şi o cantitate mare de droguri. 

„Evident, această persoană a dat lovitura. Credem că a primit aproximativ 60.000 de dolari și câteva cecuri. Am recuperat 26 de cecuri în total, adică aproximativ 10.000 de dolari”, a spus sergentul Jose Barajas.