O crimă brutală a transformat o nuntă într-un coșmar de neimaginat, în apropiere de Avignon, Franța. Atacul a avut loc la scurt timp după încheierea ceremoniei, în momentul în care mirii părăseau petrecerea.
Cum s-a întâmplat întreaga tragedie
În timp ce mireasa își trăia ultimele clipe de viață, soțul ei, un bărbat de 25 de ani, a fost grav rănit, la fel ca și un copil de 13 ani. O altă femeie a suferit răni ușoare, scrie BBC. Agresorii, înarmați și cu fețele acoperite, au deschis focul asupra celor prezenți fără nicio avertizare, creând panică și haos printre invitați.
Potrivit autorităților, unul dintre atacatori a fost împușcat mortal în schimbul de focuri. Restul agresorilor au abandonat vehiculul cu care veniseră și s-au dispersat pe jos, fiind în prezent căutați de zeci de agenți mobilizați în zonă, sprijiniți de un elicopter.
Citește și: Durere de nedescris pentru Adrian Cuculis! Bunica avocatului s-a stins din viață la vârsta de 97 de ani
Citește si: Scene SFÂȘIETOARE la înmormântarea Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni
Din ce cauză ar fi avut loc atacul de la nunta din Franța
Procurorul din Avignon, Florence Galtier, a inițiat o anchetă pentru omor și tentativă de omor. Deși investigația este în desfășurare, presa franceză vehiculează posibilitatea ca acest act de violență să aibă legătură cu conflictele generate de traficul de droguri.
În sala de festivități se aflau 28 de persoane în momentul atacului.
Citește și: Crimă pasională în Dolj! Un bărbat a fost ucis de fostul soț al iubitei sale. Femeia a sărit pe geam
Satul Goult, care numără aproximativ 1.000 de locuitori, nu s-a mai confruntat cu un eveniment de o asemenea gravitate de mai bine de un secol. Ultimul incident major în zonă a avut loc în urmă cu 125 de ani, potrivit relatărilor localnicilor, care acum trăiesc sub șocul unei tragedii nemaiîntâlnite.