Tu cati bani vei primi la pensie? Sumele socante obtinute la calcularea pensiei

,

Analiștii economici au decis să realizeze calcularea pensiei pentru ca cei care de abia sau angajat să afle, orientativ, ce sumă vor primi la pensie.


In articol:

Analistii economici au ajuns la doua variante posibile, in urma calculelor efectuate.

Analistii economici au aflat care va fi valoarea netă a pensiilor a celor care abia s-au angajat și care vor contribui timp de 35 de ani la fondurile publice de pensii.

Important de precizat ar fi faptul suma este stabilită și în cazul celor care contribuie la Pilonul II de pensii private obligatorii, dar și în cazul celor care nu contribuie.

Cum s-a facut calculul care a determinat valoarea neta a pensiilor

Specialiștii au pornit de la premisa că tânărul care se angajează în 2020 va avea peste 35 de ani (stagiul complet de cotizare) un salariu net de 4.012 lei. Valoare a fost stabilită ținând cont de valoarea pensiilor din luna noiembrie 2019. Astfel, analiștii economici au ajuns la două posibile variante în ceea ce privește suma obținută la pensie de cei care abia au intrat sau vor intra în câmpul muncii.

Prima variantă, și anume aceea în care proaspătul pensionar nu va contribui la pensiile obligatorii private (P2), arată că aceasta va primi lunar suma de 1.275 de lei. La o cotizaţie la P2 de 3,75%, cât este în prezent, acesta va încasa lunar câte 1.084 de lei de la stat şi 544,97 de lei de la fondurile de pensii private.

În contextul în care contribuția la pensiile private obligatorii va crește, așa cum era înainte de a fi diminuată de guvernul PSD, adică o creștere de 5,1%, atunci lucrurile se modifică. Mai exact, pensia de stat va fi de 1.015 lei, iar cea privată de 741 de lei.

A doua variantă expusă de analiștii politici ia în calcul contribuția de 6% la Pilonul II de pensii, modificare care a fost anunțată de Florin Cîțu, ministrul Finanțelor pentru 2021. În aceste condiții pensia de stat va ajunge la suma de 969 de lei, iar cea privată de 872 de lei, rezultând un venit total lunar de 1.841 lei.

Citeste si: Cand vor fi platite alocatiile dublate ale copiilor. Anuntul presedintelui Klaus Iohannis: "Daca se taie pensiile speciale, va aparea un buget disponibil"

Citeste si: Pensionare anticipată 2020. Ce schimbări se aplică la legea pensiilor

Citeste si: Vârsta de pensionare se va mări la 70 de ani! Anunțul vicepremierului Turcan: "În momentul de față România e pregătită"

 

Citește și:

Structură an școlar 2020-2021. Elevii s-au revoltat la vederea modificărilor

PRIMA prognoză meteo pentru iarna acestui an: TEMPERATURI de primăvară, ploi abundente, ninsori rare

Greva CFR in toata tara. 19 trenuri s-au anulat, 1400 de angajati protesteaza. Se incearca falimentarea SCLR

Horoscop sanatate 2020. Zodiile care vor avea parte de vindecari miraculoase

Vedeta surprinsa la un masaj cu ciocolata! „Trebuie sa ai stres de milioane de euro ca sa te relaxezi asa!”


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar mai putea interesa
Cookies