Greva CFR in toata tara. 19 trenuri s-au anulat, 1400 de angajati protesteaza. Se incearca falimentarea SCLR

O greva spontana s-a produs joi dimineata la CFR. 1400 din cei 1500 de angajati sunt nemultumiti si isi cer drepturile.



Din primele informații, 19 trenuri au fost anulate. Cei care asigură întreținerea trenurilor și-au încetat activitatea în mai multe județe din țară. Este vorba despre depourile din București, Cluj, Iași, Brașov, Galați, Satu Mare, Timișoara, Arad, Ploiești, Pitești, Sibiu.

Circa 1400 de angajaţi din totalul de 1500 ai companiei de reparaţii şi revizii locomotive SCRL au declanşat un protest la nivel naţional,

cerând un nou contract de mentenanţă cu CFR Călători şi recuperarea unor drepturi băneşti de 12 milioane lei, a afirmat, joi, pentru News.ro, directorul general al SCRL - divizia de reparaţii şi revizii locomotive a CFR Călători, Cristian Coconaşu, care speră ca negocierile purtate în prezent cu CFR Călători să ducă la o deblocare rapidă a situaţiei.

Toate cele 24 de puncte de lucru la nivel naţional ale companiei şi-au încetat activitatea, potrivit directorului. Potrivit informaţiilor apărute în presă, mai multe trenuri ar fi anulate din cauza grevei.

Angajaţii au de recuperat drepturi băneşti de circa 12 milioane lei. Datoriile către ANAF ale SCRL sunt de circa 126 milioane lei. Compania nu a primit toţi banii cuveniţi din contractele încheiate în trecut cu CFR”, a explicat Coconaşu.

greva cfr

El speră ca negocierile purtate cu CFR Călători să ducă la o deblocare rapidă a situaţiei.

Ultimul contract a expirat în 31 decembrie 2019, iar acum lucrăm în baza unei convenţii. Negociem în prezent cu CFR pentru a încheia un nou contract de mentenanţă”, a spus Coconaşu.

El a mai spus că există şi presiuni venite din partea CFR Călători, făcute asupra angajaţilor.

Există acţiuni de intimidare din partea CFR Călători. Oameni au fost predaţi în 2002 către SCRL, acum compania îi vrea înapoi”, a explicat directorul general.

CFR Călători estimează pierderi de 354,5 milioane lei în 2019 şi venituri totale de 2,27 miliarde lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2019, publicat în Monitorul Oficial.

greva la cfr

Citeste si: Model cerere demisie: cum se face o cerere de demisie

Citeste si: Cand vor fi platite alocatiile dublate ale copiilor. Anuntul presedintelui Klaus Iohannis: "Daca se taie pensiile speciale, va aparea un buget disponibil"

Citeste si: Un impiegat CFR a păcălit o profesoară că e agent SIE ca să facă dragoste cu ea! S-a sfârșit rău pentru el! Interceptările din dosar sunt savuroase: "Mă simt pierdută / Mă laşi să te găsesc eu?"

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
`
Setari de confidentialitate