Tichetele de masă și voucherele de vacanță vor fi supuse unor măsuri fiscale. Ce angajați vor fi afectați?

Author: Diana Ghita

Tichetele de masă și voucherele de vacanță vor fi impozitate

Sursa: grand-hotel-continental-bucuresti.continentalhotels.ro; EVZ

Se propune impozitarea tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță cu contribuția la asigurările sociale de sănătate, pe lângă impozitul pe venit.

Adoptarea acestei măsuri ar putea afecta în mod negativ veniturile tuturor segmentelor sociale.

Citește și: Beneficiile pe care le pierd angajații! Angajatorii vor renunța la aceste tichete

Cum vor fi afectate tichetele de masă și voucherele de vacanță

Avertismentul a fost emis de către reprezentanții CNSLR-Frăția, Confederația Națională a Sindicatelor Libere. Aceștia au adresat o scrisoare deschisă premierului Marcel Ciolacu, precum și miniștrilor Finanțelor Publice, Marcel Boloș, și al Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și liderul PNL, recunoaște că se poate lua în considerare impozitarea tichetelor de masă, cu condiția ca persoanele să nu aibă de suferit din punct de vedere financiar. În fața întrebărilor jurnaliștilor referitoare la posibila impozitare a tichetelor de masă, Nicolae Ciucă a menționat că aceasta este o temă discutată în cadrul Coaliției.

„Este o măsură pe care am discutat-o si la care se va veni cu o decizie in sensul in care trebuie sa facem in așa fel încât oamenii sa nu piardă din venituri.

Motiv pentru care creșterea salariului minim sa fie direct proporțională cu aceasta plata a taxei pentru sănătate”
, a declarat Ciucă.

De asemenea, președintele PNL a mai vorbit și despre dezacordul exprimat de mulți liberali cu privire la unele taxe și impozite negociate până în acest moment. 

„Aici nu discutăm despre nemulțumirile unuia sau altuia, ci despre responsabilitatea pe care o avem fiecare dintre noi si sa facem in așa fel încât sa asiguram stabilitatea economica si funcționarea economiei, pentru ca doar așa putem sa menținem aceasta linie de creștere economica a României,

care, si in momentul de fata, după toate evaluările, inclusiv ale instituțiilor de evaluare internaționale, se menține intre 2-3% pana la sfârșitul anului”, a mai susținut liderul liberal.

Citește și: Nouă formulă de calcul pentru tichetele de masă! Cum vor fi distribuite acestea?

Citește și: Informatii despre pulsul normal in functie de varsta

Ce consecințe ar putea avea aceste măsuri

Impozitarea tichetelor de masă și voucherelor de vacanță cu contribuția la asigurările sociale de sănătate, pe lângă impozitul pe venit, este avertizată că ar putea avea consecințe negative asupra veniturilor tuturor categoriilor sociale. Acest avertisment provine dintr-o scrisoare deschisă transmisă premierului și miniștrilor Finanțelor și Muncii de către reprezentanții CNSLR-Frăția, conform Agerpres.

„În scopul reducerii deficitului bugetar, in ultimul timp, in spațiul public, se discuta, pe lângă alte masuri, despre aceea a includerii in pachetul de majorări de taxe si impozite pe care

îl pregătește Guvernul României, si a impozitării tichetelor de masă si a voucherelor de vacanta, cu contribuția la asigurările sociale de sănătate, in plus fata de impozitul pe venit care se aplica in prezent acestor bilete de valoare.

In opinia tuturor federațiilor membre ale CNSLR- Frăția, măsura impozitării cu CASS va avea efecte negative asupra veniturilor tuturor categoriilor sociale”, se susține în scrisoarea citată de Agerpres.

Citește și: Acești români vor rămâne fără vouchere de vacanță! Anunțul a fost făcut de Marcel Ciolacu „Nu pot să accept ca un bugetar care câștigă 2.000 de euro să îl alerg prin birou să îi dau și vouchere de vacanță”

Ce părere au sindicaliștii

Sindicaliștii afirmă că situația actuală inflaționistă, care pune presiune considerabilă asupra celor cu venituri mici și foarte mici, nu oferă justificare pentru impozitarea excesivă a unui instrument cu un pronunțat caracter social, un instrument care ajută la economisirea unor costuri semnificative pentru anumite categorii de angajați ce nu-și pot permite să-și asigure o masă adecvată în timpul orelor de lucru, din cauza veniturilor extrem de limitate.

Pe lângă aceasta, aplicarea unui impozit excesiv asupra tichetelor de masă va diminua semnificativ interesul sectorului privat pentru această facilitate, iar cei mai afectați vor fi angajații.

„Sistemul de beneficii extra-salariale acordate angajaților are avantaje majore tocmai pentru ca este adoptat, in forma actuala, de multi actori din economie. Un exemplu in acest sens, 9 din 10 angajatori apreciază avantajele fiscale ale biletelor de valoare, in forma in care sunt ele acum.

In prezent, în România, 90.000 de companii angajatoare folosesc sistemul de beneficii extra-salariale si produse asociate acestuia si peste 4 milioane de salariați beneficiază de aceasta forma de beneficiu extrasalarial.

Învederam faptul ca acest tip de instrument financiar este astăzi folosit in majoritatea tarilor dezvoltate, el exista si se dezvolta tocmai pentru ca are in spate un stimulent fiscal evident (deduceri fiscale importante fără de care nu s-ar justifica existenta lor). Totodată, sunt foarte multe tari (de exemplu, Austria, Belgia, Franța, Grecia sau Italia) care nu impozitează tichetele de masa, acestea fiind deductibile fiscal 100%”, scrie sursa citată.

Citește și: Urmează schimbări majore în privința voucherelor de vacanță. Statul va oferi, gratuit, 1.450 de lei pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și echipament sportiv