Tavi Clonda și Lucreția Preda au fost selectați separat pentru a experimenta această probă exclusivistă, în care au fost ademeniți cu gustări aparent banale, dar cu prețuri deloc modeste: un biscuit pentru 150 de euro și un pahar de lapte rece ca gheața pentru alți 100 de euro.
Ce a făcut Lucreția în fața tentației secrete
Lucreția, prima care a intrat în spațiul tentației, a fost surprinsă și încântată: „Sunt încântată! Mai e ceva pe aici? Mă apropii și văd niște biscuiți cu lapte.
Cu toate că tentația i s-a părut irezistibilă, Lucreția a refuzat-o elegant: „Nu cred că ar fi problema de preț, în primul rând. În această călătorie pe care eu am ales-o, această tentație mă încântă foarte tare. Ținând cont de faptul că eu am o energie debordantă, prefer să mai treacă câteva zile”.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Ce a făcut Tavi Clonda în fața tentației secrete
Tavi Clonda, la rândul său, a fost abordat cu invitația subtilă a „Cărții tentațiilor”: „Tavi, biscuiții din fața ta sunt delicii irezistibile. Ai vrea să guști și să uiți de oboseala zilei?”.
Tavi a avut un moment de nostalgie și a dat un refuz cu iz emoțional: „Cam piperat, ce să zic? E prea târziu în noapte și nu sunt nici fetițele mele aici, ca să le dau lor, deci mă duc să mă culc. Nu mai mănânc biscuiți fără fetițele mele de ceva timp, deci nu pot să fac lucrul ăsta”.
După această experiență, Lucreția a decis să păstreze tentația secretă doar pentru ea și să nu le spună celorlalți concurenți adevărul despre ce i s-a oferit: „Dacă vreunul dintre colegii mei ar fi aflat de această tentație, cu siguranță s-ar fi gândit că gata, eu am luat-o, i-am trădat.
Această primă tentație secretă nu a testat doar voința concurenților, ci și capacitatea lor de a gestiona în tăcere o alegere personală, care putea influența dinamica grupului.
Atât Tavi cât și Lucreția au ales calea reținerii, dar în feluri diferite: el prin sinceritate și nostalgie, ea prin mister și diplomație.