Când vor fi încărcate cardurile sociale cu 125 de lei

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 01 sep 2025, 12:15

Încărcarea cardurilor sociale a fost amânată câteva luni, însă programul „Sprijin pentru România” va fi reluat în această toamnă.

Categoriile vulnerabile din România așteaptă cu nerăbdare încărcarea cardurilor sociale, după mai multe luni de suspendare a plăților. Comparativ cu anul 2024, românii care fac parte din categoriile vulnerabile vor primi o sumă mai mică de bani, distribuită în două tranșe. Iată când vor fi încărcate cardurile sociale cu 125 de lei.

Când vor fi încărcate cardurile sociale cu 125 de lei

Programul „Sprijin pentru România” continuă și în anul 2025, după o întârziere de câteva luni.

Cardurile sociale vor fi încărcate doar de două ori pe parcursul anului 2025, după ce în anul 2024 au fost încărcate de șase ori, o dată la două luni. La finalul anului 2024, ajutorul acordat persoanelor vulnerabile a fost în valoare de 1.500 de lei, în timp ce la finalul anului 2025 va fi de doar 250 de lei, ceea ce reprezintă un sfert din banii oferiți în anul precedent.

Citește și: FOTO Viorica Dăncilă, prezentă la parada militară organizată la Beijing! Ce ținută a ales să poarte aceasta?

Citește si: Când va avea loc deschiderea noului an școlar? Ministrul Educației, Daniel David, a făcut anunțul pe care toți elevii și părinții îl așteptau, după boicotul profesorilor: „Mesajul meu este simplu”

În 2025, cardurile sociale vor fi încărcate de două ori, cu 125 de lei fiecare.

Prima tranșă de 125 de lei va fi transferată pe cardurile sociale în luna septembrie a anului 2025, urmând ca cea de-a doua tranșă de bani, de 125 de lei, să fie încărcată pe cardul social în luna decembrie a anului 2025. Astfel, românii vulnerabili vor primi până la sfârșitul anului 250 de lei. Acest ajutor financiar vine în ajutorul categoriilor vulnerabile din România. Cu ajutorul cardurilor sociale se pot cumpăra alimente sau se pot plăti mesele calde servite în unitățile autorizate, potrivit romaniatv.ne t.

Cine poate beneficia de cardurile sociale

Cardurile sociale sunt distribuite românilor vulnerabili de pe teritoriul țării, autoritățile dezvăluind că numărul beneficiarilor depășește două milioane de persoane la nivel național. Persoanele eligibile pentru acest sprijin sunt: 

  • pensionarii din sistemul public, pensie de limită de vârstă, pensie anticipată sau de invaliditate, cu venituri nete mai mici de 2.210 lei/lună;
  • persoanele cu dizabilități, grad grav, accentuat sau mediu, indiferent de vârstă, dacă venitul nu depășește același plafon de 2.210 lei/lună;
  • familiile cu minimum doi copii, cu venit pe membru de familie de cel mult 675 de lei;
  • persoanele fără adăpost;
  • beneficiarii de ajutor social sau de incluziune, potrivit legislației în vigoare;

Citește și: Data la care urmează să fie încărcate cardurile de energie cu 50 de lei: Cine sunt persoanele eligibile

  • familiile care primesc alocație pentru susținerea familiei;
  • persoanele ori familiile aflate temporar în situații critice de viață.

Noii beneficiari ai programului „Sprijin pentru România” vor primi cardurile sociale de la poștaș, fiind distribuite automat de Poșta Română, fără depunerea unor cereri suplimentare. Beneficiarii care au deja carduri sociale de anul trecut trebuie să le păstreze și în anul 2025, deoarece rămân valabile și pentru noile tranșe de bani. În cazul deteriorării sau pierderii cardului social, beneficiarii trebuie să apeleze la banca emitentă, astfel încât acesta să fie înlocuit.